S-a stins din
viață, în ziua de 18 octombrie 2022, după o lungă suferință, criticul și
istoricul literar, eseistul, editorul, profesorul universitar, academicianul Eugen Simion.
S-a născut la
25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova.
A fost elev al Liceului
„Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești (astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”),
fiind coleg cu Nichita Stănescu. A urmat, între 1952 și 1957, Facultatea de Filologie
a Universității din București, coleg, din nou, cu poetul. În 1969 a obținut
titlul de doctor în științe filologice cu o teză despre Eugen Lovinescu, sub
coordonarea lui Șerban Cioculescu.
După absolvirea
facultății, între anii 1957-1962 a lucrat în calitate de cercetător la Institutul
de Istorie Literară şi Folclor (din 1966, Institutul de Istorie și Teorie
Literară „G. Călinescu” al Academiei Române), în colectivul „Eminescu”, sub
conducerea lui D. Panaitescu-Perpessicius. Între 1962-1968 a fost redactor la
„Gazeta literară”. Din 1964 a fost lector, conferențiar (1971), apoi profesor (1990)
la Catedra de Literatură română a Facultății de Filologie (din 1990, Facultatea
de Litere) de la Universitatea din București. Timp de trei ani, între 1970 și
1973 a funcționat ca lector invitat de limba română la Université Sorbonne, Paris,
IV. Din 2006 a îndeplinit funcția de director general al Institutului de
Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.
După debutul în
publicistica literară în revista „Tribuna”, cu un articol despre Caietele
Eminescu, în 1958, a colaborat, de-a lungul vieții, cu regularitate la „Gazeta
literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Cultura” și multe altele, publicând
sute de studii și articole în reviste de specialitate din țară și din
străinătate. Din 1968 a deținut, în „România literară”, succesoarea „Gazetei
literare”, o rubrică săptămânală devenită celebră, trecând, din 1991, la
„Literatorul”. În 1983 a devenit redactor al revistei „Caiete critice”, pentru
ca din 1990 să asigure funcția de director al publicației.
Membru corespondent,
din 1991, apoi, din 1993, membru titular al Academiei Române. În anul 1998 a
fost ales președinte al Academiei Române, îndeplinind această funcție în două
mandate. Din 2006 a fost președintele Secției de Filologie și Literatură a
Academiei Române.
A fost președinte
al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, de pe lângă Academia Română.
I s-a acordat
titlul de Doctor „Honoris Causa” de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Valahia din Târgoviște,
Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea „Vasile
Alecsandri” din Bacău.
Dintre numeroasele
cărți publicate sunt de amintit: Proza
lui Eminescu (1964), Orientări în literatura contemporană (1965),
Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971),
Scriitori români de azi, I (1974; 1978),
II (1977), III (1983), IV (1989), Timpul
trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977; 1979; 1986, 1989), Dimineața poeților (1980; 1996; 1998; 2008),
Întoarcerea autorului (1981; 1993); 2005),
Sfidarea retoricii. Jurnal german (1985;
1999), Moartea lui Mercutio (1993), Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995;
2001), Fragmente critice, I, Scriitura
publică, scriitura taciturnă (1997), Fragmente
critice, II, Demonul teoriei a obosit (1998), Fragmente critice, III (1999), Fragmente
critice, IV (2000), I-VIII (2021),
Clasici români, I (2000), Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III (2001),
Genurile biograficului (2002; 2008), Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei
(2005; 2006), Tânărul Eugen Ionescu (2006;
2009), Portretul scriitorului îndrăgostit
– Marin Preda (2010), Ion Creangă.
Cruzimile unui moralist jovial (2011), Cioran
– o mitologie a nedesăvârșirilor (2014), Maladia lui Mihai Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor
(2015), Posteritatea critică a lui E.
Lovinescu (2017), Secolul al XIX-lea
în doi mesianici chibzuiți și un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail
Kogălniceanu, Ion Ghica (2020), Convorbirile mele..., vol. I-II (2021
A îngrijit
ediții cu scrieri din Mihai Eminescu, E. Lovinescu, Lucian Blaga, Mircea
Eliade, Tudor Vianu, G. Călinescu, Marin Preda.
I s-au tradus
cărți în maghiară, engleză, franceză.
A coordonat
cele două ediții ale Dicționarului
general al literaturii române, vol. I-VII, publicat sub egida Academiei Române.
A coordonat, de asemenea, seria „Opere fundamentale”, unde s-au editat
scrierile clasicilor români în formatul ediției „Pléiade”.
A inițiat și a coordonat facsimilarea și editarea integrală a manuscriselor eminesciene.
Este inițiatorul
Zilei Culturii Naționale, care se sărbătorește la 15 ianuarie, data nașterii
lui Mihai Eminescu.
S-a bucurat de o largă recunoaștere pe plan național și internațional. A fost Membru
de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, Membru al Academiei Regale de
Științe din Danemarca, Membru corespondent al Academiei de Științe Morale și
Politice din Franța.
A fost
răsplătit de cinci ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România și cu Premiul
Academiei Române pe anul 1977.
Decorat cu Ordinul
„Steaua României” în grad de Mare Cruce și cu Legiunea de Onoare a Franței.
Prin dispariția
academicianului Eugen Simion,
cultura română suferă o ireparabilă pierdere.