S-a stins din viaţă, în ziua de 29 aprilie
2015, cunoscutul istoric al culturii, comparatist şi traducător Ovidiu Drimba.
Născut la 3 septembrie 1919, în comuna Marginea, judeţul Bihor, a urmat,
între 1930-1938, cursurile Liceului „Emanuil Gojdu”, din Oradea. Înscris la
Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Cluj-Napoca (1938-1942),
a obţinut licenţe în literatura franceză şi italiană, pentru ca în 1948 să
obţină şi licenţa în filosofie. În anii 1948-1949 a fost asistent al lui Lucian
Blaga, perioadă în care a dobândit titlul de doctor în filologie cu o teză
despre influenţa simbolismului francez asupra poeziei române.
A predat literatura universală şi comparată la
Facultatea de Filologie şi Istorie din Cluj-Napoca, transferându-se, în 1955,
la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, din
Bucureşti, la Catedra de literatură universală, al cărei şef va fi între anii
1962-1968. Din 1968 până în 1979 a fost detaşat în
Italia, ca şef al Catedrei de limbă şi literatură română de la Universitatea
din Torino, predând, în paralel, şi la Universitatea Catolică din Milano. A
fost ales, în 1978, preşedinte al Centrului interuniversitar pentru studierea
raporturilor dintre Italia şi alte ţări şi, din 1974, vicepreşedinte al
Academiei Internaţionale „Leonardo da Vinci”.
A debutat în 1944, cu
studiul Filosofia lui Blaga. Au
urmat: Pagini despre cultura europeană (1945), Însemnări
despre teatrul lui Ibsen (1956), Leonardo da Vinci (1957),
Ovidiu, poetul Romei şi al Tomisului
(1960), Rabelais (1963), Istoria literaturii universale (vol. I-III, 1963-1971), Teatrul de la
origini şi până azi (1973), Eseuri de literatură străină (1976), Scriitori
scandinavi şi alte eseuri (1980), Federico Garcia Lorca. Rapsodul
(1981). Lucrarea sa de referinţă rămâne, însă, monumentala Istorie a
culturii şi civilizaţiei (vol. I-IV, 1984-1995).
Prin dispariţia lui
Ovidiu Drimba, cultura română suferă o dureroasă, ireparabilă pierdere.