S-a stins din viață, în seara zilei de
sâmbătă, 23 martie, academicianul, profesorul universitar, criticul și
istoricul literar, eseistul Nicolae
Manolescu, directorul revistei „România Literară”, președintele Uniunii
Scriitorilor din România.
S-a născut la 27 noiembrie
1939, la Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din
București între anii 1956 și 1962; un an, 1958, a fost exmatriculat din cauza
dosarului considerat necorespunzător, fiind apoi reînmatriculat. În 1974 a obținut
doctoratul în Litere la Universitatea din București, cu o teză despre opera lui
T. Maiorescu, cartea fiind publicată deja în anul 1970 și cunoscând o a doua
ediție în 1973, avându-l drept coordonator științific pe Șerban Cioculescu.
Întreaga carieră a predat literatura română la
Facultatea de Filologie (astăzi, Facultatea de Litere) de pe băncile căreia
ieșise, mai întâi ca asistent, între anii 1964-1968, apoi lector, între
1968-1989, pentru ca după evenimentele din decembrie 1989 să devină, în anul
următor, profesor, fără a mai trece prin gradul de conferențiar, activând la
catedră până în 2009, la pensionare.
I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților: „Petru
Maior”, din Târgu Mureș, „Vasile Alecsandri” (Bacău), Oradea.
Școala Națională de Studii Politice și Administrative, „Babeș-Bolyai”,
Cluj-Napoca, „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu, Bălți (Republica Moldova), „Ovidius”, din Constanța.
Încă de la terminarea facultății, în 1962, a
susținut o rubrică de cronică literară săptămânală la revista „Contemporanul”, fără întrerupere din
1962 până în 1972, când a trecut la „România literară”, publicând săptămânal
cronică de întâmpinare, până în 1992, cu o revenire din 2016 până în 2018. Până
în prezent, este cel mai longeviv critic de întâmpinare din istoria presei
culturale românești.
Între anii 1972 și 1974 a fost redactor-șef
adjunct al revistei „România literară”; în 1990 a devenit directorul
publicației, funcție pe care a îndeplinit-o până la data trecerii în neființă, semnând
săptămânal editorialul.
A fost ales secretar al Asociației
Scriitorilor din București pentru mandatul 1990-1994.
Din 2005 a fost ales Președinte al Uniunii
Scriitorilor din România, reales apoi încă de patru ori.
A condus faimosul „Cenaclu de Luni”, al
Centrului Universitar București, care a funcționat între anii 1977 și 1983, locul
în care s-au făcut cunoscuți aproape toți tinerii scriitori care aveau să
devină reprezentanții așa-numitei Generații ’80 în literatura română. Unii telespectatori
probabil că și-l amintesc în calitate de moderator al talk show-ul cultural „Profesiunea mea, cultura”, realizat la
postul de televiziune ProTV în perioada 1997-2000. A condus, de asemenea, între
2002 și 2007, seria de întâlniri ale „României Literare” organizate la Clubul
„Prometheus”, din București.
A activat și în politică, fiind, în 1990, membru
fondator al Alianței Civice, ulterior, preşedinte al Partidului Alianţei Civice
din 1991 până în 1997, ales senator în legislatura 1992-1996. A fost și
preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal între anii
1997-2000.
La alegerile din 1992 a candidat pentru
funcția de Președinte al României.
Din 2006 și până în 2015 a fost ambasador al
României la UNESCO, Paris.
A fost răsplătit de mai multe ori cu Premiul
Uniunii Scriitorilor din România, a obținut Premiul Asociației Scriitorilor din
București, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Premiul Asociației Editorilor
din România, Premiul A.S.P.R.O. (Asociația Scriitorilor Profesioniști din
România), Premiul „Prometheus”.
A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în rang de
Mare Cruce și cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang
de Mare Cruce.
Ministerul Culturii din Franța i-a acordat medalia
și titlul de „Officier de l’Ordre des
Arts et des Lettres.
A fost ales membru corespondent al Academiei
Române în 1997, devenind membru titular în 2013.
Lista cărților publicate de Nicolae Manolescu
este impresionantă, unele cunoscând multiple reeditări. Ar fi neapărat de amintit,
dintre acestea: Literatura română de azi (1944-1964). Poezia. Proza.
Dramaturgia. Încercare de sinteză (în colaborare cu Dumitru Micu,
1965), Lecturi
infidele. Studii de critică literară (1966), Metamorfozele poeziei (1968,
1996, 1999), Contradicția lui Maiorescu (1970,
1973, 2000), Teme (1971), Teme 2
(1975), Teme 3 (1978), Teme 4 (1983), Julien Green şi strămătuşa mea. Teme 5 (1984), O uşă abia
întredeschisă. Teme 6 (1986), Desenul
din covor. Teme 7 (1988), Prelegeri
de literatură română contemporană – autori și opere, 1944-1974 (în
colaborare cu Dumitru Micu; 1974), Introducere în
opera lui Alexandru Odobescu (1976), Sadoveanu sau utopia cărții (1976, 1993, 2002), Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc
(Vol. I – 1980; Vol. II –1981, Vol. III –
1983); Despre poezie (1987, 2002), Istoria critică a literaturii
române, volumul I (1990, 1997, 2002), Dreptul
la normalitate: Discursul politic și realitatea (1991), Începuturile
literaturii artistice. Prima poezie lirică (1998, 2007), Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului (1999; 2003), Poeți romantici (1999, 2001), Literatura
română postbelică. Lista lui Manolescu, vol. 1 – Poezia; vol. 2 – Proza, Teatrul; vol. 3 – Critica, Eseul (2002), Cititul și scrisul (2002), Lectura pe
înțelesul tuturor (2003), Inutile
silogisme de morală practică (2003),
Poeți moderni (2003), Decalogul criticii literare (2005), Teme franceze (2006), Cum citim (2006), Andersen cel
crud și alte teme (2006), Începuturile
literaturii artistice. Prima poezie lirică (1998, 2006, 2007), Istoria
critică a literaturii române. Cinci secole de literatură (2008, 2019),
Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă (2009, 2010, 2015),
Povești pentru oameni mari (2011), Istoria
literaturii române pe înțelesul celor care citesc (2013).
Prin plecarea lui Nicolae Manolescu, critica noastră, cultura română, breasla scriitorilor
din România suferă o grea, ireparabilă pierdere.