duminică, 26 februarie 2023

In memoriam MIHAI ȘORA

 

  S-a stins din viață, în ziua de 25 februarie 2023, gânditorul și eseistul Mihai Șora, decanul de vârstă al Filialei de Critică și al Uniunii Scriitorilor din România.
  S-a născut la 7 noiembrie 1916, la Ianova, comuna Remetea Mare, județul Timiș (pe atunci Timiș-Torontal), 
  Și-a făcut  studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga”, din Timișoara, între anii 1927 și 1934, după care, între 1934 și 1938 a urmat filosofia la Universitatea din București. În anul încheierii studiilor universitare obține o bursă in Franța din partea Institutului Francez din București. Sub îndrumarea lui Jacques Chevalier a susținut, la Universitatea din Grenoble, o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal. 
  Întorcându-se în țară, a lucrat timp de trei ani (1948–1951) ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker, după care a ocupat mai multe funcții în aparatul de stat și în sistemul editorial, fiind șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951-1954), redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954-1969), șef de secție la Editura Științifică și Enciclopedică, apoi, din 1970 până la pensionare, în 1977, a lucrat în Ministerul Educației și Învățământului.
  În 1990, pentru câteva luni, a fost ministru al Învățământului.
  A debutat la Editura Gallimard, din Paris, în 1947, cu lucrarea Du dialogue intérieur: Fragment d'une anthropologie métaphysique
  Alte volume publicate: Sarea pământului (1978), A fi, a face, a avea (1985), Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat (1990), Firul ierbii (1998), Câteva crochiuri și evocări (2000), Locuri comune (2004), Clipa & timpul (2005).
  A tradus din Jean-Jacques Rousseau (Visările unui hoinar singuratic, 1968), Jean-Paul Sartre (Cu ușile închise; Diavolul și bunul Dumnezeu, 1981).
  A fost răsplătit de mai multe ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România.
  Din partea statului român a fost onorat cu Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Mare Cruce (2000),  și  Ordinul național „Steaua României”, în grad de Cavaler (2016).
  În 2012 a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.
  Prin dispariția lui Mihai Șora, cultura română suferă o dureroasă pierdere.


joi, 9 februarie 2023

Adunarea Generală pentru Alegeri 2023

CONVOCAREA
Adunării Generale a Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară
a
Uniunii Scriitorilor din România
 
 
În temeiul dispozițiilor art. 16 și art. 33 din Statutul Uniunii Scriitorilor din România în forma în vigoare, Președintele Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară, cu sediul în Calea Victoriei nr. 133, sector 1, București, membră a Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori („A.N.U.C.”), CIF RO 2786991, convoacă Adunarea Generală Ordinară a Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară – compusă, potrivit dispozițiilor statutare, din membrii USR care își exprimă votul în cadrul acesteia –, ce va avea loc în data de 29 martie 2023, ora 11.00, la adresa din Calea Victoriei nr. 133, sector 1, București.
Adunarea Generală a Filialei va avea pe ordinea de zi următoarele puncte:
-          Prezentarea Raportului de activitate al Președintelui Filialei în mandatul 2018-2023;
-          Prezentarea Raportului de activitate a USR de către Președintele în exercițiu al USR;
-          Prezentarea programelor candidaților la funcția de Președinte al Filialei pentru mandatul 2023-2028;
-          Prezentarea proiectelor de conducere ale candidaților la funcția de Președinte al USR pentru mandatul 2023-2028;
-          Dezbatere pe marginea documentelor prezentate;
-          Trecerea la vot, după cum urmează:
- Alegerea Președintelui Uniunii Scriitorilor din România pentru mandatul 2023-2028;
- Alegerea Președintelui Filialei pentru mandatul 2023-2028;
- Alegerea Comitetului de Conducere al Filialei.
Toţi candidaţii la funcţia de Preşedinte USR ale căror candidaturi au fost validate de Comisia de Monitorizare a Alegerilor pot participa, pentru a-şi susţine candidatura, la Adunarea Generală a Filialei.
Membrii Filialei care doresc să candideze la funcția de Președinte al Filialei și la celelalte funcții eligibile din cadrul Filialei pot depune candidaturile la secretariatul Filialei, în Calea Victoriei nr. 133, sector 1, București, până la data de 24 martie 2023, ora 14.00.
Candidaturile trebuie semnate în original și depuse personal. Candidaturile nedepuse în termen nu vor fi luate în considerare. 
Membrii Filialei prezenți la data, ora și locul desfășurării Adunării Generale a Filialei votează într-o urnă Președintele Filialei și Comitetul de Conducere al Filialei, iar într-o altă urnă votează Președintele USR.
Pot vota în cadrul Adunării Generale a Filialei numai membrii Filialei. Un membru al Filialei poate vota un singur candidat la funcția de Președinte al USR și un singur candidat la funcția de Președinte al Filialei. Nu se admit voturile prin reprezentant.
Procesul de vot se va închide la data de 29 martie 2023, la ora la care se încheie Adunarea Generală a Filialei. Rezultatele alegerilor pentru Președintele Filialei și Comitetul de Conducere al Filialei se vor consemna într-un proces-verbal. Rezultatele alegerilor pentru Președintele USR se vor consemna într-un proces-verbal întocmit de Comisia de Monitorizare a Alegerilor, la data de 5 aprilie 2023, în cadrul Consiliului USR.
     
Președintele Filialei București – Critică, Eseistică și Istorie Literară 
a Uniunii Scriitorilor din  România,
       Radu Voinescu
 

miercuri, 1 februarie 2023

Aniversări în februarie Filiala de Critică

 
01.02          Ileana Corbea          
02.02.1940  Adrian Anghelescu      
04.02.1951  Nicolae Scurtu         
05.02          Monica Spiridon        
10.02.1942  Mihai Dinu             
14.02.1963  Teodor Baconschi       
19.02.1974  Daniel Cristea Enache  
22.02.1977  Dan Gulea              
27.02.1939  Alexandru Melian