S-a stins din viață, în ziua de 25 februarie 2023, gânditorul și eseistul Mihai Șora, decanul de vârstă al Filialei de Critică și al Uniunii Scriitorilor din România.
S-a născut la 7 noiembrie 1916, la Ianova, comuna Remetea Mare, județul Timiș (pe atunci Timiș-Torontal),
Și-a făcut studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga”, din Timișoara, între anii 1927 și 1934, după care, între 1934 și 1938 a urmat filosofia la Universitatea din București. În anul încheierii studiilor universitare obține o bursă in Franța din partea Institutului Francez din București. Sub îndrumarea lui Jacques Chevalier a susținut, la Universitatea din Grenoble, o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.
Întorcându-se în țară, a lucrat timp de trei ani (1948–1951) ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker, după care a ocupat mai multe funcții în aparatul de stat și în sistemul editorial, fiind șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951-1954), redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954-1969), șef de secție la Editura Științifică și Enciclopedică, apoi, din 1970 până la pensionare, în 1977, a lucrat în Ministerul Educației și Învățământului.
În 1990, pentru câteva luni, a fost ministru al Învățământului.
A debutat la Editura Gallimard, din Paris, în 1947, cu lucrarea Du dialogue intérieur: Fragment d'une anthropologie métaphysique.
Alte volume publicate: Sarea pământului (1978), A fi, a face, a avea (1985), Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat (1990), Firul ierbii (1998), Câteva crochiuri și evocări (2000), Locuri comune (2004), Clipa & timpul (2005).
A tradus din Jean-Jacques Rousseau (Visările unui hoinar singuratic, 1968), Jean-Paul Sartre (Cu ușile închise; Diavolul și bunul Dumnezeu, 1981).
A fost răsplătit de mai multe ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România.
Din partea statului român a fost onorat cu Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Mare Cruce (2000), și Ordinul național „Steaua României”, în grad de Cavaler (2016).
În 2012 a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.
Prin dispariția lui Mihai Șora, cultura română suferă o dureroasă pierdere.
S-a născut la 7 noiembrie 1916, la Ianova, comuna Remetea Mare, județul Timiș (pe atunci Timiș-Torontal),
Și-a făcut studiile liceale la „Constantin Diaconovici-Loga”, din Timișoara, între anii 1927 și 1934, după care, între 1934 și 1938 a urmat filosofia la Universitatea din București. În anul încheierii studiilor universitare obține o bursă in Franța din partea Institutului Francez din București. Sub îndrumarea lui Jacques Chevalier a susținut, la Universitatea din Grenoble, o teză de doctorat despre opera lui Blaise Pascal.
Întorcându-se în țară, a lucrat timp de trei ani (1948–1951) ca referent de specialitate la Ministerul de Externe în perioada ministeriatului Anei Pauker, după care a ocupat mai multe funcții în aparatul de stat și în sistemul editorial, fiind șef de secție la Editura pentru Limbi Străine (1951-1954), redactor-șef la Editura de Stat pentru Literatură și Artă (1954-1969), șef de secție la Editura Științifică și Enciclopedică, apoi, din 1970 până la pensionare, în 1977, a lucrat în Ministerul Educației și Învățământului.
În 1990, pentru câteva luni, a fost ministru al Învățământului.
A debutat la Editura Gallimard, din Paris, în 1947, cu lucrarea Du dialogue intérieur: Fragment d'une anthropologie métaphysique.
Alte volume publicate: Sarea pământului (1978), A fi, a face, a avea (1985), Eu&tu&el&ea... sau dialogul generalizat (1990), Firul ierbii (1998), Câteva crochiuri și evocări (2000), Locuri comune (2004), Clipa & timpul (2005).
A tradus din Jean-Jacques Rousseau (Visările unui hoinar singuratic, 1968), Jean-Paul Sartre (Cu ușile închise; Diavolul și bunul Dumnezeu, 1981).
A fost răsplătit de mai multe ori cu premii ale Uniunii Scriitorilor din România.
Din partea statului român a fost onorat cu Ordinul național „Pentru Merit”, în grad de Mare Cruce (2000), și Ordinul național „Steaua României”, în grad de Cavaler (2016).
În 2012 a fost primit ca membru de onoare al Academiei Române.
Prin dispariția lui Mihai Șora, cultura română suferă o dureroasă pierdere.
