duminică, 31 decembrie 2017

La mulţi ani, 2018!

Comitetul de Conducere al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România urează tuturor colegilor un an nou fericit şi plin de împliniri pe toate planurile, împreună cu un cald şi sincer La mulţi ani!

duminică, 17 decembrie 2017

Premiul Titu Maiorescu al Academiei Române pe anul 2015

     În ziua de 15 decembrie 2017 a avut loc festivitatea de decernare a Premiilor Academiei Române pe anul 2015.
     Premiul „Titu Maiorescu“ a fost acordat pentru Duiliu Zamfirescu, Opere, vol. I. Integrala romanelor, ediţie îngrijită de Ioan Adam şi Georgeta Adam, Studiu introductiv,cronologie, comentarii, note, variante şi glosar de Ioan Adam, Postfaţă de Eugen Simion, Academia Română, Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă, Bucureşti, 2015


sâmbătă, 16 decembrie 2017

Cărţile colegilor noştri



Florin Mihăilescu - Critica sine qua non, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2017


Mircea Anghelescu - Am fost martor. Istoria literară ca depoziţie
Editura Spandugino, Bucureşti, 2017
 

Aureliu Goci - Mihai Eminescu. Identitate şi semnificaţie, Editura Betta, Bucureşti, 2017


Leibniz. Opere. Scrieri Teologice - Coord. Adrian Niţă,
Editura Univers Enciclopedic Gold, Bucureşti, 2017


 Stan V. Cristea - Marin Preda. Repere biobibliografice, Editura Aius, Craiova, 2017





joi, 14 decembrie 2017

Anunţ important - Program Filialele Bucureştene

În perioada 17 decembrie 2017-7 ianuarie 2018 la sediul Filialelor din Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor nu se lucrează cu publicul.
Programul de lucru se va relua din data de 8 ianuarie 2018.
Pentru chestiuni care nu suporta amânare se poate lua legătura cu preşedinţii de filiale.

luni, 27 noiembrie 2017

Gala premiilor filialelor bucureştene ale USR pe anul 2016



     Luni, 27 noiembrie 2017, în cadrul unei ceremonii comune a filialelor bucureştene ale Uniunii Scriitorilor din România, care a avut loc la Teatrul „Iosif Naghiu” de la Muzeul Naţional al Literaturii Române, au fost acordate premiile pe anul 2016 ale Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară.
    Juriul Filialei, alcătuit din Nicolae Bârna, Dan Cristea (preşedinte), Alex Ştefănescu, Tudorel Urian şi Mihai Zamfir, a hotărât atribuirea următoarelor premii:
      Premiul Cartea anului 2016, ex aequo:
        Petre Răileanu, DADA în direct, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016
        Dan Gulea, Marginaliile avangardelor, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2016
Premiul Opera OmniaFlorin Mihăilescu, pentru întreaga activitate de critic, istoric şi teoretician literar.
      Premiile au fost asigurate de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române.
      Au fost acordate Diplome de Onoare pentru sprijinul important şi pentru meritele în promovarea Colocviilor de Critică ale Filialei de-a lungul anilor unor jurnalişti din domeniul cultural:
      Georgeta Drăghici - Radio România Cultural
      Oana Enăchescu - Radio România Cultural
      Teodora Stanciu - Radio TRINITAS
      Cristian Bleotu - Radio România Cultural
      Ion Lazu (http://ilazu.blogspot.ro/) - Uniunea Scriitorilor din România

joi, 23 noiembrie 2017

Primiri de noi membri în Filiala de Critică



Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, întrunit în şedinţă în ziua de 23 noiembrie 2017, sub conducerea d-lui Nicolae Manolescu, preşedintele USR, a aprobat raportul Comisiei de Validare, care a propus primirea ca membri USR a următorilor candidaţi la Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară:
      Teodor Baconschi
      Iulian Băicuş
      Cristian Crăciun
      Teşu Solomovici

marți, 7 noiembrie 2017

Colocviul de Toamnă al Filialei de Critică



Uniunea Scriitorilor din România                               Muzeul Naţional al Literaturii Române
Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară         

Invitaţie

 Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România va desfăşura, în data de 22 noiembrie 2017, prima ediţie a Colocviului de Toamnă al Filialei.
Tema va fi: „Ediţiile critice şi starea culturii române”.
 Colocviul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară, cu sprijinul Muzeului Naţional al Literaturii Române, Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8 (în spatele Bisericii Albe), orele 17.00–19.00.
 Moderatori: Radu Voinescu, critic literar, preşedintele Filialei,  Ioan Adam, critic şi istoric literar, Nicolae Bârna, critic şi istoric literar.
 Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, Radio România Cultural.
 Proiectul este coordonat de Radu Voinescu, preşedintele Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară.
 Ne face plăcere să vă invităm să luaţi parte la această manifestare. Vă rugăm să anunţaţi participarea dumneavoastră prin e-mail la adresa: filialadecritica@gmail.com.

miercuri, 1 noiembrie 2017

Aniversări în noiembrie Filiala de Critică

03 11 1924 Paul Cornea
06 11 1940 Mihai Zamfir
06.11.1947 Alex Ştefanescu
07.11.1916 Mihai Şora
08.11.1928 Dumitru Micu
10.11.1932 Ştefan Cazimir
10.11.1942 Dan Cristea
23.11.1933 Stancu Ilin
27.11.1939 Nicolae Manolescu
27.11.1967 Sorin Lavric 
28.11.1941 Eugen Negrici
30.11.1932 Gálfalvi Zsolt

duminică, 22 octombrie 2017

Eveniment al Filialei de Critică



  Al doilea eveniment din cadrul ciclului "Conferinţele Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a USR", derulat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, cuprinzând patru conferinţe anual, va avea loc miercuri, 25 octombrie 2017, ora 17.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8). Conferinţa, cu titlul "Kavafis", va fi susţinută de Dan Cristea, critic literar, directorul revistei “Luceafărul de Dimineaţă”.
  Membrii Filialei de Critică sunt invitaţi de drept.

marți, 10 octombrie 2017

Marele Premiul FestLit Cluj-Napoca 2017

Juriul Festivalului Naţional de Literatură de la Cluj-Napoca, FestLit, 2017, alcătuit din Irina Petraş (preşedinte), Gabriel Coşoveanu, Dan Cristea, Daniel Cristea-Enache, Ion Pop, Vasile Spiridon, Mihai Zamfir (membri), s-a întrunit luni, 9 octombrie 2017, pentru a lua în discuţie lista cărţilor nominalizate pentru Marele Premiu de către Filialele USR: În ordine alfabetică, acestea au fost: Diana Adamek, Adio, Margot!, Editura Univers, Bucureşti, 2017; Mircea Bostan, Proprietarul de fericire, Editura PIM, Iaşi, 2016; Gabriel Chifu, Ploaia de trei sute de zile, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2017; Dumitru Chioaru, Ars orphica, Editura Limes, Floreşti/Cluj 2017; Adi Cristi, Cu patria în braţe, Editura 24 ORE, Iaşi, 2016.; Ioan Vintilă Fintiş, Radiaţia cubului, TipoMoldova, Iaşi, 2017; Niculae Gheran, Rebreniana. Studii, articole, documente, Vol. I-II, Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2017; Marin Ioniţă, Călare pe vânt, proză, Editura Tiparg, Piteşti, 2017; Márton Evelin, Nopţile Salamandrelor, Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2017; Mircea Mihăieş, Ulysses 732. Romanul romanului, Editura Polirom, Iaşi, 2016; Angelo Mitchievici, Ioan Stanomir, Comunism Inc.: Istorii despre o lume care a fost, Editura Humanitas, Bucureşti, 2016; Cristian Pavel, Cotropitor, Editura Neuma, Cluj-Napoca, 2017; Victor Gh. Stan, Umbra luminii, Editura Destine, Bucureşti, 2017; Mircea Stâncel, Cartea speranţelor disperate, Editura Discobolul, Alba Iulia, 2017; Eugen Suciu, Frica, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2017..

În urma dezbaterilor, s-au detaşat patru finalişti: Diana Adamek, Niculae Gheran, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, Eugen Suciu. 
Prin vot secret, câştigator a fost desemnat Niculae Gheran, membru al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, pentru Rebreniana. Studii, articole, documente, dar şi pentru „Proiectul Rebreanu” în întregul său, operă de-o viaţă, care a însemnat editarea critică integrală a operei lui Liviu Rebreanu, 23 de volume, tipărite între 1968-2005, realizare unică în cultura română.

marți, 3 octombrie 2017

Aniversări în octombrie filiala de Critică

05.10.1929  Ion Dodu Bălan
05.10.1941  Niculae Constantinescu
07.10.1935  Livius Ciocârlie
09.10          Alexandra Ciocârlie
10.10.1933  Gheorghe Vlad
11.10.1950  Nicolae Bârna
13.10          Corina Ciocârlie
14.10.1929  Niculae Gheran
15.10          Dorina Grăsoiu
17.10          Marina Cap-Bun
17.10.1937  Marin Diaconu
18.10.1938  C. Stănescu
26.10.1928  Grigore Smeu
26.10.1933  Ion Bălu
27.10.1954  Alexandru Bulandra
28.10.1938  M.N. Rusu

marți, 19 septembrie 2017

Eveniment: Conferinţele Filialei de Critică

  În cadrul unui proiect sub genericul "Conferinţele Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a USR", derulat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Literaturii Române, care va cuprinde patru conferinţe anual, joi, 21 septembrie 2017, ora 18.00, la Muzeul Naţional al Literaturii Române (Str. Nicolae Creţulescu, nr. 8) va avea loc primul eveniment al ciclului, conferinţa cu titlul "Romanul de aventuri. O estetică a imprevizibilului", susţinută de Radu Voinescu, preşedintele Filialei.
  Membrii Filialei de Critică sunt invitaţi de drept.


miercuri, 6 septembrie 2017

Premiul Filialei de Critică pe 2016

Pentru jurizare în vederea acordării Premiului Cartea de Critică, Eseistică şi Istorie Literară a anului 2016, al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară, cărţile se depun la sediul filialelor bucureştene ale USR până în data de 13 octombrie 2017. Program: de luni până vineri, 10.00-14.00.
Atenţie: numai lucrările lucrările depuse vor intra în discuţia juriului!

vineri, 1 septembrie 2017

Aniversări în septembrie Filiala de Critică

06.09.1950  Nicolae Georgescu
07.09.1930  Gheorghe Mihăilă
08.09.1952  Marian Popescu
16.09          Roxana Sorescu
17.09          Valentina Curticeanu
18.09.1948  Andrei Oişteanu
25.09.1920  Dimitrie Vatamaniuc
28.09.1931  Valeriu Râpeanu

miercuri, 30 august 2017

Nominalizări "FestLit" Cluj-Napoca 2017

Comitetul de conducere al Filialei a trimis următoarea nominalizare pentru juriul "FestLit" Cluj-Napoca 2017:
Niculae Gheran - "Rebreniana. Studii, articole, documente", Vol. I-II, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017

marți, 1 august 2017

Aniversări în august Filiala de Critică

02.08         Dora Mezdrea
05.08.1972 Paul Cernat
09.08.1937 Florin Mihăilescu
10.08.1927 Barbu Cioculescu
11.08         Diana Turconi
16.08.1946 Ioan Adam
19.08.1986 George Neagoe
23.08.1948 Andrei Pleşu
24.08.1947 Victor Ivanovici
24.08.1969 Răzvan Voncu

luni, 31 iulie 2017

Program de lucru Filiale vara 2017

În perioada 31 iulie 2017-17 august 2017 la sediul filialelor bucureştene ale Uniunii Scriitorilor nu se lucrează.
Pentru chestiuni care nu sufera amânare va puteţi adresa preşedintelui Filialei.

vineri, 21 iulie 2017

Cărţile colegilor noştri

Gelu Negrea, Voluptatea fricii. Eseuri diferite, Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017

Ioan St. Lazăr, Dioptricon, Contribuţii de teorie, critică şi istorie literară
Ediţia a II-a, românească, revăzută şi adăugită, Editura "Almarom", Râmnicu Vâlcea, 2016

ANUNŢ IMPORTANT!

Termenul de depunere a manuscriselor pentru Concursul de debut în critica literară se prelungeşte până la data de 15 august 2017.

marți, 11 iulie 2017

Cărţile colegilor noştri



Niculae Gheran - Rebreniana. Studii, articole, documente, Vol. I-II, 
Editura Academiei Române, Bucureşti, 2017


 Liviu Grăsoiu - Povestea dintre vorbe, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2017

sâmbătă, 1 iulie 2017

Aniversări în iulie Filiala de Critică

02.07          Isabela Vasiliu Scraba
07.07.1923  Constantin Bălăceanu-Stolnici
08.07          Simona Sora
29.07.1964  Adrian Niţă

sâmbătă, 10 iunie 2017

Concurs de debut în critica literară



Concursul de debut în critica literară
al Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară
a Uniunii Scriitorilor din România,
ediţia 2017

    Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România organizează şi în acest an un concurs de debut, în scopul încurajării talentelor care se manifestă în aria criticii, istoriei şi teoriei literare şi sprijinirii apariţiei unor lucrări de valoare în acest domeniu.
    La concurs pot participa persoane care nu au debutat în volum în critica literară şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani, în baza principiului de teritorialitate care reglementează organizarea şi activitatea filialelor U.S.R.
    Manuscrisele pot fi propuse de către orice membru al Filialei. Fiecare manuscris va fi însoţit de o scurtă motivare scrisă din partea celui care îl propune spre evaluare.
    Juriul concursului va fi alcătuit din 3 membri şi va fi stabilit de comitetul de conducere al Filialei, de regulă, în prima şedinţă din an.
    Membrii juriului nu pot face propuneri.
    Manuscrisele vor fi prezentate în format electronic, în conformitate cu standardele uzuale (font: Times New Roman; corp: 14; cu diacritice) şi vor fi trimise, împreună cu motivarea celui care îl propune, cu un scurt curriculum vitae şi o copie după cartea de identitate a candidatului la adresa de poştă electronică a Filialei (de găsit la: http://filialadecritica.blogspot.ro).
    Termenul de depunere este 1 iulie 2017.
    La solicitarea membrilor juriului, candidatul va depune şi manuscrisul în forma imprimată. Sunt acceptate numai lucrări în limba română.
    Candidatul este în întregime responsabil de acurateţea datelor din lucrare, de corectitudinea lingvistică şi gramaticală.
   Juriul poate selecta o singură lucrare.
   Rezultatul se va anunţa public, de preferinţă, o dată cu premiile anuale ale Filialei.
   Premiul va consta în sprijin financiar în vederea editării şi tipăririi cărţii.
   Aceasta va apărea la o editură recunoscută de CNCS (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice), care şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora la acest proiect.

        Radu Voinescu
Preşedintele Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară
a Uniunii Scriitorilor din România

miercuri, 31 mai 2017

Aniversări în iunie Filiala de Critică

03.06.1952  Ioan Buduca
03.06.1938  Mircea Coloşenco
04.06.1948  Paul Drogeanu
05.06.1948  Aureliu Goci
08.06.1937  Gelu Ionescu
09.06          Elena Zaharia-Filipaş
10.06.1933  Iordan Datcu
20.06.1942  Geo Vasile
22.06.1965  Vlad Alexandrescu
23.06          Viola Vancea

duminică, 28 mai 2017

In memoriam Alexandru Oproescu




S-a stins din viaţă, în ziua de 26 mai 2017, istoricul literar Alexandru Oproescu. Născut la 8 mai 1940 la Nehoiu, Buzău, a urmat şcoala primară în localitatea natală, după care a absolvit liceul din Pătârlagele (1957), apoi Şcoala de Biblioteconomie din Bucureşti (1960). În 1972 a absolvit Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. A lucrat ca bibliotecar-şef şi director al Bibliotecii Raionale Râmnicu Sărat (1960-1968), inspector de specialitate în cadrul Comitetului Judeţean Buzău de Cultură şi Artă (1968-1970), după care, între 1970 şi 2003, a fost director al Bibliotecii Judeţene  „V. Voiculescu”, din Buzău.
A organizat, la Buzău, „Salonul literar”, care a funcţionat între 1970 şi 1994, manifestare la care au participat o parte dintre cei mai importanţi poeţi, prozatori şi critici ai epocii, alături de personalităţile literare afirmate pe plan local. A fondat, de asemenea, Cenaclul judeţean „V. Voiculescu” (1987-1989, 1992-1994) şi a pus bazele Editurii Bibliotecii Judeţene Buzău (1991).
A colaborat, semnând şi cu pseudonimul O. Alex., la „Viaţa Buzăului”, „România literară”, „Contemporanul”, „Biblioteca”, „Luceafărul”, „Ramuri”, „Opinia”, „Muntenia”, „Buzăul”, „Opinia literară”, „Mesager cultural” ş.a.
Dintre lucrările publicate, se reţin: Tabăra de sculptură Măgura: Bibliografie – album-ghid (în colaborare; 1972), Scriitori buzoieni: fişier istorico-literar (1980), Salonul literar – o revistă vorbită (1993), Presa buzoiană şi râmniceană. Dicţionar bibliografic, I-III (1995-2001), Marin Sorescu la Buzău (în colaborare; 1996), Literatura în publicaţii buzoiene şi râmnicene. 1839-2000. Dicţionar bibliografic. (2013).
A îngrijit ediţia V. Voiculescu. Articole, comunicări, documente, I-IV (1974-1994).
Prin trecerea în nefiinţă a lui Alexandru Oproescu, istoriografia literară românească suferă o regretabilă pierdere.
 

luni, 1 mai 2017

Aniversări în mai Filiala de Critică

06.05.1938  Mihail Mihailide
08.05.1940  Alexandru Oproescu
12.05          Mioara Apolzan
12.05          Gabriela Omăt
17.05.1945  Nicolae Mecu
20.05.1930  Geo Şerban
25.05.1933  Eugen Simion
26.05.1943  Liviu Grăsoiu

miercuri, 12 aprilie 2017

Anunţ important. Program de lucru Filiale

În perioada 13-18 aprilie 2017, la sediul filialelor din Bucureşti ale Uniunii Scriitorilor nu se lucrează. Programul va fi reluat în data de 19 aprilie!
Pentru probleme apărute în acest interval se poate lua legătura cu preşedinţii de filiale.

miercuri, 5 aprilie 2017

Mulţumiri scriitorului Ion Lazu

Comitetul de Conducere al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România mulţumeşte, pe această cale, poetului, prozatorului şi memorialistului ION LAZU pentru fidelitatea cu care a urmărit de-a lungul mai multor ediţii până acum lucrările Colocviului nostru de critică şi mai ales pentru eforturile şi consecvenţa de a reda pe pagina sa personală de Internet (http://ilazu.blogspot.ro), prin imagini realizate de el însuşi, ca şi prin consemnările comprehensive făcute la faţa locului, esenţa dezbaterilor şi atmosfera în care acestea s-au purtat.
P. conf., Radu Voinescu,
Preşedintele Filialei 

sâmbătă, 1 aprilie 2017

Colocviu 2017





Sâmbătă, 1 aprilie 2017, a avut loc, la Centrul Cultural Calderon al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti, a VII-a ediţie a Colocviului anual de critică al Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, cu tema:

„Maiorescianismul – o fenomenologie a interpretării operei literare”.

Proiectul a fost coordonat de Radu Voinescu, preşedintele Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară.
Manifestarea a fost deschisă cu o alocuţiune de bun venit a directoarei Centrului Cultural Calderon, Elena Scurtu, din partea conducerii Primăriei Sectorului 2, Bucureşti.
Acad. Nicolae Manolescu, critic şi istoric literar, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, director al revistei „România literară”, a rostit o amplă introducere în problematica legată de actualitatea operei lui Titu Maiorescu, de la a cărui dispariţie se împlineşte un secol în acest an.
Au fost prezentate următoarele comunicări:
Mihaela Irimia – „Salonul literar în modernitatea clasică: doamnele, romanul, sensibilitatea”
Adrian Lesenciuc – „Critica literară, între adevărurile culturii şi cele ale generaţiilor. O lecţie junimistă uitată”
Aureliu Goci – „Discursul critic, societatea textului şi civilizaţia comentariului. Dominanta maioresciană şi exerciţiul exegetic”
Daniel Cristea-Enache – „De la Titu Maiorescu la Nicolae Manolescu: autonomia esteticului”
Angelo Mitchievici – „Maiorescu şi anti-maiorescu: radiografia unei confruntări”
Dan Gulea – „Critica (neo)modernistă şi critica postmodernă”
Vasile Spiridon – „Autonomia esteticului – fantoma «la operă» a criticii proletcultiste”
N. Georgescu – „Critica maioresciană, de la cuvânt la idee”
Ana Dobre  – „Maiorescianism şi postmaiorescianism”
Crina Zărnescu – „«Despărţirea» de Maiorescu”
Răzvan Voncu „Un hedonist olimpian: Titu Maiorescu”
Ion Bogdan Lefter  – „Maiorescu în faţa textelor, în contexte”
Radu Voinescu – „Ce este maiorescianismul?”
De asemenea, au fost evocate momente ale rolului jucat de ideile critice ale lui Titu Maiorescu în perioada de înlăturare a influenţelor proletcultismului în cultura română şi de reafirmare a autonomiei esteticului, de către criticii literari Gabriel Dimisianu şi N. Constantinescu. Au mai participat la dezbateri Nicolae Scurtu, Iulian Băicuş, Ion Lazu şi alţi critici şi scriitori prezenţi în sală.
Parteneri media: „Luceafărul de dimineaţă”, „România literară”, Radio România Cultural.








vineri, 31 martie 2017

Aniversări în aprilie Filiala de Critica

10.04.1947  Mirela Roznoveanu
12.04.1940  Mircea Martin
13.04.1951  Petre Răileanu
17.04.1940  Ionel Oprişan
19.04          Maria-Ana Tupan
23.04.1951  Paul Dugneanu
30.04.1955  Radu Călin Cristea

duminică, 19 martie 2017

Cărţile colegilor noştri




Răzvan Voncu, Arhitectura memoriei. Studii de istorie literară clasică şi contemporană
Editura Şcoala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2016


Aureliu Goci, Mircea Eliade. Spaţiul ancestral şi dominanta mitului urban
Editura Zodia Fecioarei, Piteşti, 2016

sâmbătă, 18 martie 2017

Colocviu 2016



Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România va desfăşura, în data de 1 aprilie 2017, a VII-a ediţie a Colocviului anual de critică. Tema va fi:

„Maiorescianismul – o fenomenologie a interpretării operei literare”.

Colocviul este organizat de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2, Bucureşti, şi va avea loc la Clubul Calderon (Centrul pentru Activităţi Recreative şi Inovare Ocupaţională al Primăriei Sectorului 2, Bucureşti), Strada Jean Louis Calderon, nr. 39, între orele 10.00–15.30.
Proiectul este coordonat de Radu Voinescu, preşedintele Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară. 
Ne face plăcere să vă invităm să luaţi parte la  manifestarea noastră ştiinţifică. 
Membrii Filialei de Critică sunt invitaţi de drept la manifestare.  

miercuri, 8 martie 2017

Primiri 2017 Filiala de Critică

Analizând cererile şi dosarele de primire în Uniunea Scriitorilor din România pentru anul 2017, depuse la Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară, Comitetul de Conducere al Filialei a hotărât trimiterea la Comisia de Validare a USR a dosarelor următorilor candidaţi:
          Iulian Băicuş
          Christian Crăciun
          Teşu Solomovici.
.

miercuri, 1 martie 2017

Aniversări în martie Filiala de Critică


01.03          Magdalena Popescu Bedrosian
04.03.1933  Victor Vişinescu
12.03.1941  Mircea Anghelescu
17.03          Virginia Muşat
18-03-1957  Horia-Roman Patapievici
19-03-1960  Tudorel Urian
21-03-1952  Lucian Chişu

miercuri, 1 februarie 2017

Aniversări în februarie Filiala de Critică

01.02          Ileana Corbea
02.02.1940  Adrian Anghelescu
05.02.         Monica Spiridon
10.02.1942  Mihai Dinu
12.02.1930  Teodor Vârgolici
19.02.1974  Daniel Cristea Enache
22.02.1977  Dan Gulea

marți, 24 ianuarie 2017

Primiri în Filiala de Critică 2017. Anunţ important!

     Candidaţii care doresc să îşi depună dosarele de primire în Uniunea Scriitorilor din România la Filiala Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară pentru anul acesta sunt rugaţi să o facă până în data de 1 martie 2017 la sediul nostru din Calea Victoriei, nr. 133 (a se vedea şi secţiunea "Contact" de pe blogul nostru).
     Dosarele trebuie alcătuite în conformitate cu prevederile Statutului USR (a se consulta site-ul USR, la secţiunea „Statut” - Anexa 2, Art. 4, punctul b.)
     Formularele de înscriere se pot solicita la adresa de e-mail a Filialei (v. secţiunea "Contact") sau se completează la sediu.
     Depunerea documentelor se poate face zilnic, de luni până vineri, între orele 10.00-14.00.
     Atenţie!: Dosarele depuse după această dată nu vor mai putea intra în discuţie pentru primirile din anul 2017.

marți, 3 ianuarie 2017