Concursul de debut
în critica literară
al
Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară
a
Uniunii Scriitorilor din România,
ediţia 2017
Filiala
Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din
România organizează şi în acest an un concurs de debut, în scopul încurajării talentelor
care se manifestă în aria criticii, istoriei şi teoriei literare şi sprijinirii
apariţiei unor lucrări de valoare în acest domeniu.
La
concurs pot participa persoane care nu au debutat în volum în critica literară
şi care nu au depăşit vârsta de 40 de ani, în baza principiului de
teritorialitate care reglementează organizarea şi activitatea filialelor U.S.R.
Manuscrisele
pot fi propuse de către orice membru al Filialei. Fiecare manuscris va fi
însoţit de o scurtă motivare scrisă din partea celui care îl propune spre
evaluare.
Juriul
concursului va fi alcătuit din 3 membri şi va fi stabilit de comitetul de
conducere al Filialei, de regulă, în prima şedinţă din an.
Membrii
juriului nu pot face propuneri.
Manuscrisele
vor fi prezentate în format electronic, în conformitate cu standardele uzuale
(font: Times New Roman; corp: 14; cu diacritice) şi vor fi trimise, împreună cu
motivarea celui care îl propune, cu un scurt curriculum vitae şi o copie după cartea de identitate a
candidatului la adresa de poştă electronică a Filialei (de găsit la: http://filialadecritica.blogspot.ro).
Termenul
de depunere este 1 iulie 2017.
La
solicitarea membrilor juriului, candidatul va depune şi manuscrisul în forma
imprimată. Sunt acceptate numai lucrări în limba română.
Candidatul
este în întregime responsabil de acurateţea datelor din lucrare, de
corectitudinea lingvistică şi gramaticală.
Juriul
poate selecta o singură lucrare.
Rezultatul
se va anunţa public, de preferinţă, o dată cu premiile anuale ale Filialei.
Premiul
va consta în sprijin financiar în vederea editării şi tipăririi cărţii.
Aceasta
va apărea la o editură recunoscută de CNCS (Consiliul Naţional al Cercetării
Ştiinţifice), care şi-a manifestat disponibilitatea de a colabora la acest
proiect.
Radu
Voinescu
Preşedintele Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi
Istorie Literară
a Uniunii Scriitorilor din România
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu