sâmbătă, 17 octombrie 2020

In memoriam Radu Călin Cristea

  S-a stins din viaţă, în ziua de 17 octombrie, criticul literar şi jurnalistul Radu Călin Cristea.   

  Născut la la 30 aprilie 1955, la Ineu, judeţul Arad, a fost absolvent al Liceului Teoretic din Chişineu-Criş, judeţul Arad (1974) şi al Facultatăţii de Limba şi Literatura Română, Secţia română-franceză, de la Universitatea din București (1979). 

  A predat, după absolvirea facultăţii, între anii 1979 şi 1981, limba franceză la şcolile generale din Arpăşel, Tăut şi Talpoş, judeţul Bihor, după care a fost angajat ca Instructor de teatru de păpuşi la Casa Pionierilor şi Şoimilor Patriei Buftea, unde a funcţionat până în 1982. 

  Din 1983 a devenit realizator de publicaţii sportive la Clubul Sportiv „Rapid” Bucureşti, iar din 1988 redactor la revista „Urzica” (1988-1990), pentru ca, din 1990 şi până în 2005 să fie redactor, apoi redactor-şef adjunct şi, în cele din urmă, redactor-şef la revistele „Cuvîntul” şi „Amfiteatru”. A colaborat la „Radio BBC” din 1990, fiind, de asemenea, corespondent pentru Radio „Europa Liberă” la Bucureşti între 1990 şi 1995. Din 1995 până în 2003 a lucrat la postul de radio „Europa Liberă”, la Praga. A mai lucrat la cotidianul „Averea”, Bucureşti, între 2005 şi 2007, şi apoi  la Editura „Cuvîntul”, până în 2008. 

În anii 2008-2009 a fost director al Muzeului Naţional al Literaturii Române, pentru a reveni, în calitate de corespondent în străinătate, la „Cuvântul”, până în 2010, când a trecut ca editorialist la Institutul pentru Liberă Iniţiativă (2010-2012). 

  A fost, vreme de două luni (mai-iunie 2012), consilier în Ministerul Culturii şi Cultelor, pentru a îndeplini, apoi, tot pentru două luni, funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune. Din iulie 2012 până în februarie 2013 a fost redactor-şef la Redacţia Literatură şi Arte din Societatea Română de Televiziune. Din 2013 a fost membru în Consiliul Național al Audiovizualului. 

  A debutat publicistic aproape simultan, în 1973, în „Familia”, recomandat de Ştefan Aug. Doinaş, şi în „Orizont”. A colaborat la: „22”, „Cuvîntul”, „Amfiteatru”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „România Liberă”, „România  Literară”, „Sfera Politicii”, „Ziua”, „Averea”, „Cotidianul”, „Historia”, „Dilema”, „Dilemateca”, „Adevărul”, „Observatorul cultural”, „Gazeta Sporturilor”, „La Croix-l'Événement” (Franţa), „The Wall Street Journal” (SUA), „Radio Free Europe/Radio Liberty” etc. 

  A publicat următoarele volume: Emil Botta sau despre frontierele inocenţei (1984), Luntre şi punte, 12 conversaţii despre tranziţie (2010), Împăratul cu şapcă – Regimul Traian Băsescu şi elitele sale (2017).   Pentru activitatea sa literară a fost răsplătit cu Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor  pe anul 1984, cu Premiul „G. Călinescu” pentru cea mai bună carte de critică în anul 1985, cu Premiul special al revistei „Observator cultural”, în 2018, şi, în acelaşi an, cu Premiul pentru eseu al revistei „Convorbiri literare”. Prin dispariţia prematură a lui Radu Călin Cristea, critica literară şi publicistica românească suferă o grea pierdere.


joi, 15 octombrie 2020

In memoriam Grigore Smeu

    A încetat din viaţă, în ziua de 14 octombrie, esteticianul Grigore Smeu. Născut la 26 octombrie 1928, în satul Bâltişoara, Gorj, a urmat, între 1941-1949, Liceul „Tudor Vladimirescu” din Tâgu-Jiu, pentru a se înscrie, ulterior, la. Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1953. În 1970, a obţinut doctoratul în filosofie la aceeaşi facultate. 
    Vocaţia sa a fost cercetarea, aşa încât, încă din studenţie, din anul 1950, a lucrat la Institutul de Filosofie al Academiei Române în calitate de cercetător ştiinţific, până în 1995, fiind, timp de două decenii şef al Sectorului de Estetică; între 1978 şi 1988 a îndeplinit funcţia de director adjunct al institutului. După 1990 a fost profesor universitar asociat la Universitatea din Bucureşti. 
    A debutat publicistic în revista „Cercetări Filosofice”, în 1956, publicând mai apoi studii, eseuri, cronici în „Cercetări filosofice”, „Revista de Filosofie”, „Studii şi cercetări de istoria artei”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Arta plastică”, „Luceafărul”, „Contemporanul”, „Cronica”, „Astra”, „Scânteia tineretului”, „Analele Universităţii Bucureşti”, „Revue roumaine des sciences sociales - série de Philosophie et Logique”, „La Roumanie d'aujourd’hui”, „Tomis”, „Convorbiri literare”, „Amfiteatru”, „Steaua”, „Vatra”, „Ramuri”, „Transilvania”, „Cugetarea”, „Alternative”, „Limbă şi literatură”, „Jurnal literar”, „Revista de istorie şi teorie literară”, „Ateneu”, „Limba şi literatura română”, „Revista de filosofie şi drept a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova”, „Columna” (Chişinău), „Caiete de cultură” (Chişinău), „Literatorul”, „Universul cărţii”, „Psihanaliza”, „File de Filosofie (Chişinău), „Terra Litua”, „Symposion”, „Vitraliu”, „Cultura”, „Caiete critice”, „Jurnalul literar” şi încă multe altele. 
    Numeroasele volume publicate se înscriu în majoritate în sfera esteticii şi a teoriei artei: Sensuri ale frumosului în estetica românească (1969), Previzibil şi imprevizibil în epică (1972), Repere estetice în satul românesc (1973), Relaţia social-autonom în artă (1976), Introducere în estetica artei de amatori (1980), Sensibilitatea estetică românească (1983), Interdependenţa valorilor în literatură (1987), Esteticul cotidian în lumea de azi (1992), Marin Preda – o filosofie a naturii (1994), Libertatea artistică în literatura română (2005), Istoria esteticii românesti (vol. 1 – 2008, vol. 2 – 2009), Desene rupestre şi tradiţii artistice. Un spectacol în perimare? (2010), Liviu Rusu în estetica europeană a secolului al XX-lea (2013). A scris şi versuri: Pelerinaj (1974), Ceremoniile umbrelor (1996), Hamletizând. Parodii plebeiene, poezie (2014), precum şi proză: Grădina înclinată, roman (1974), Transplant de vocaţie, roman (2007), Cu Kant la copcă, povestiri (2009), Trecerea, roman (2010), Trei crai de la apus, proză scurtă (2014), Şi privighetoarea cânta, cânta..., proză scurtă (2013), fiind atras şi de memorialistică: Zâmbet tras pe roată. Memoriile unui cercetător (2012). 
    S-a numărat între coordonatorii şi autorii tratatului Estetica, apărut la Editura Academiei Republicii Socialiste România în 1983. 
    Activitatea i-a fost recunoscută prin acordarea Premiului „Simion Bărnuţiu” al Academiei Republicii Socialiste România pe 1966 şi a Premiului Centrului Internaţional de Cultură „Geoge Apostu” (Bacău), pentru contribuţia la cunoaşterea şi afirmarea valorilor specifice ale esteticii româneşti (2008).
     Dispariţia lui Grigore Smeu constituie pentru estetica românească o pierdere de nerecuperat.

duminică, 11 octombrie 2020

In memoriam Liviu Grăsoiu

    S-a stins din viaţă, în ziua de 10 octombrie, criticul, publicistul, jurnalistul de radio şi de televiziune Liviu Grăsoiu.
    S-a născut la 26 mai 1943, în București. A absolvit Liceul „Gh. Lazăr” (1961), apoi, după satisfacerea stagiului militar, a urmat, între 1963-1968, cursurile Facultăţii de Litere a Universității din București.
    După absolvire a lucrat, între anii 1968 şi 1971, ca redactor la Redacţia Literară a Radioteleviziunii Române, a trecut ca redactor la Redacţia de Actualităţi a Televiziunii Române, unde a lucrat între 1971 şi 1980), revenind în Redacţia Literară până în 1986, an când a fost numit redactor-şef al Redacţiei Literare la Radio România, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 2006, când s-a pensionat.
    Debutul publicistic şi l-a făcut în 1968, la Radioteleviziunea Română. De-a lungul anilor, a colaborat la mai multe publicaţii literare, precum: „Luceafărul”, „Convorbiri literare”, „Viața Românească”, „Ateneu”, „Ex Ponto”, „Ponto-Franco”, „Oglinda literară”, „Litere” ș.a.
    În anii în care a fost încadrat la Televiziunea Română a realizat scenarii și filme documentar-artistice, între care: Capul de zimbru (după V. Voiculescu), Aci sosi pe vremuri (pe versuri de Ion Pillat), Elegie în amurg (pe versuri de V. Voiculescu), Colecția Donna (interferențe poezie și arte vizuale), Scrisoarea III (transpunere cinematografică după poemul lui M. Eminescu în interpretarea lui Damian Crâșmaru), Imn Eminescului (scenariu pe versuri de Valeriu Anania), Inscripție pe un basm (spectacol radiofonic cu public).
    Ca om de radio, a fost realizator la emisiunile „Revista literară radio” şi „Scriitori la  microfon”, aceste două decenii punându-şi marcat amprenta pe stilul şi pe implicarea sa în promovarea culturii clasice româneşti, ca şi a unora dintre scriitorii contemporani, fiind un statornic şi dedicat slujitor al valorilor noastre, tradiţionale sau moderne.
    A publicat o serie de volume de critică şi istorie literară, mai toate probând interesul manifest pentru scriitorii care au fost şi pentru opera lor: Șt.O. Iosif sau Doinirea ca vocație și destin (1985), George Topîrceanu sau Chiriașul grăbit al literaturii române (1999), Emil Giurgiuca. Sub povara vremurilor (2006), Prima pagină sau între 60 și 65. Editoriale difuzate între 1999-2005 în „Revista literară radio” (2007), Apariții neașteptate (2008), Ferestre spre trecut. Studii și comentarii despre scriitorii interbelici (2010), Poeți și poezie (2011), Mereu poeții (2013), Povestea dintre vorbe. Studii și comentarii (2017).
    Admirator al lui V. Voiculescu şi fin cunoscător al operei acestuia, i-a dedicat o parte dintre eforturile sale critice şi editoriale, astfel, după studiul Poezia lui Vasile Voiculescu (1977), a îngrijit ediţiile: V. Voiculescu, Poezii (1983; în prestigioasa şi populara colecţie „Biblioteca Pentru Toţi”); V. Voiculescu, Poezii alese (1996); Voiculesciana. Contribuții diverse la cunoașterea operei lui V. Voiculescu (2008). A mai îngrijit o antologie lirică din opera lui Constantin de Chardonnet (Dan Constantinescu, Dan Bocaniciu, Daniel Boc, Daniel Constantin, Fradre Constantin), Nox et solitudo (2006), poet singular, pe care îl aprecia în mod deosebit.
    În ultimii ani a fost preocupat de avatarurile şi de scriitorii aşa-numitei Şcoli de la Târgovişte, contribuind la câteva dintre volumele colective dedicate fenomenului, tipărite la Editura Bibliotheca, din Târgoviște.
    Pentru volumul Povestea dintre vorbe. Studii și comentarii, i s-a acordat Premiul Cartea anului 2017 al Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România.
Prin plecarea dintre noi a lui Liviu Grăsoiu, critica românească ataşată de valorile clasice ale literaturii noastre suferă o grea pierdere.