sâmbătă, 31 decembrie 2022

   Comitetul de Conducere al Filialei București - Critică, Eseistică și Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România urează tuturor membrilior Filialei și, de asemenea, vizitatorilor acestui site un călduros 

La mulți ani!



luni, 26 decembrie 2022

In memoriam MIHAELA IRIMIA

     Ne-a părăsit, în ziua de 24 decembrie, criticul literar, profesorul universitar, omul de cultură de formație anglistică Mihaela Irimia.
     S-a născut în București,  la 15 ianuarie 1951. După Liceul „Spiru Haret” din București, a urmat, între 1965 și 1969, cursurile Facultății de Literaturi Germanice, Secţia engleză-română, a Universității din București, absolvite în 1973. În 1984 a devenit doctor în științe filologice al Universității din București, sub coordonarea profesoarei Ana Cartianu, cu o teză, cu o teză despre poetica americană modernă, lucrare redactată în limba engleză.
     Începând din 1973, a urcat pe rând treptele ierarhiei universitare, fiind asistent, lector, conferenţiar, profesor la Catedra de Engleză (ulterior, Departamentul de Engleză), a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din Bucureşti. În 2046 a primit titlul de profesor emerit al Universităţii din Bucureşti.
     A desfășurat o activitate prodigioasă în Universitate, fiind director al British Cultural Studies Centre (din 2004) şi al Centrului de Excelenţă pentru Studierea Identităţii Culturale (din 2005),  director al Şcolii Doctorale de Studii Literare şi Culturale a Facultăţii de Limbi și Literaturi Străine (2013-2016), ca și în afara acesteia, fiind membră în mai multe asociații și societăți, printre care: European Society for the Study of English  Romanian Association for English and American Studies, Hellenic Association for the Study of English, British Society for Eighteenth-Century Studies, American Society for Eighteenth-Century Studies, International Society for Eighteenth-Century Studies, Romanian Society for Eighteenth-Century Studies,  German Society for English Romanticism, Asociaţia Română de Literatură Generală şi Comparată.
     A fost profesor invitat în mai multe centre universitare europene și de pe alte continente, precum: Oxford University, Cambridge University, Sheffield University, University of Wales, Cardiff, Nottingham University, University of Ulster Coleraine, Trinity College Dublin, Harvard University, Yale University, Universitetet I Oslo, Helsingen Yliopisto (Universitatea  Helsinki), Universität Heidelberg, Ludwig-Maximilans-Universität München, Gerhard-Mercator-Universität Duisburg, Justus-Liebig-Universität Giessen, Eberhard-Karls-Universität Tübingen, Universität Wien, Jagellonská Univerzita, Univerzita Gdańsk, Central European University Budapest, Eötvös Loránd Tudományegyetem Budapest, Università degli Studi di Milano, Università Gabriele d’Annunzio Pescara, Università La Sapienza Roma, Università di Padova, Università Ca’ Foscari Venezia, Universidad de Zaragoza, Universidade Clássica de Lisboa, Universidade Nova de Lisboa, Université Paris XII, Université Marc Bloch Strasbourg, Université d’Orleans, Université de Franche-Comté Besançon, Aristotelis Panepistimiu Thessaloniki, Boğazici Universitesi Istanbul, Beykent Universitesi Istanbul, University of the Gulf for Science and Technology, Kuwait și, de asemenea, Fulbright Professor la Harvard.
      Dintre volumele publicate se rețin: The Rise of Modern Evaluation (1999); Postmodern Revaluations (1999); Dicţionarul universului britanic (2002); The Stimulating Difference: Avatars of a Concept (1999, 2005), coordonând, pe lângă aceasta, uneori în colaborare, numeroase alte lucrări, între care: An Anthology of English Literature: The Age of Sentiment and Sensibility (1987); An Anthology of English Literature: The Romantic Age (1989); Travel (of) Writing (2006); Lures and Ruses of Modernity/ Leurres et ruses de la modernité (2007); Literature and the Long Modernity (Amsterdam – New York: Rodopi, 2014); Literary Topoi, Vision and Techniques in Cultural Context (2015); Literature and Cultural Memory (Amsterdam – New York: Brill, 2017), contribuind cu studii la un număr impresionant de volume colective tipărite la edituri prestigioase din diferite țări.
      Articolele sale, semnate uneori Mihaela Anghelescu, au apărut în teviste precum: „Analele Universităţii din Bucureşti”, „Buletinul ştiinţific al Universităţii Babeş-Bolyai”, „Oslo University Quarterly”, „Romanoslavica” (Bucureşti), „Synthesis” (România), „Studien zur englische Romantik” (Germania), „Critical Survey” (Londra), „Gramma: Journal of Theory and Criticism (Grecia), „The European English Messenger” (Portugalia-Italia), „University of Bucharest Review”, „American, British and Canadian Studies” (Sibiu), „Euresis, Cahiers roumains d’études littéraires et culturelles” (România),  „American, British and Canadian Studies” (Sibiu), „Philologica Jassyensia,” (Iaşi), „România literară”, „Litere, Arte & Idei”, „Dilema”, „Dilema veche”, „Secolul 20”, „Secolul 21”.
     Prin plecarea Mihaelei Irimia, anglistica noastră, viața universitară, publicistica culturală, critica literară suferă o grea pierdere.


miercuri, 7 decembrie 2022

Primiri de noi membri în Filiala de Critică

 

 Consiliul Uniunii Scriitorilor din România, întrunit în şedinţă în ziua de 7 decembrie 2022, a aprobat raportul Comisiei de Validare, care a propus primirea în rândurile membrilor USR pentru Filiala Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a domnului 
                                                        Andrei Vieru.

miercuri, 30 noiembrie 2022

Aniversări în decembrie Filiala de Critică

 
02.12         Simona Vasilache                 
08.12.1958 Radu Voinescu                    
10.12         Elena Vulcănescu                 
12.12.1953 Dan C. Mihăilescu                
13.12.1953 Christian Crăciun                
15.12.1958 Zamfir Bălan                                      
17.12.1937 Marin Diaconu                    
20.12.1955 Liviu Franga 

marți, 8 noiembrie 2022

Premiile Filialei de Critică pe 2021

 Juriul Filialei Bucureşti – Critică, Eseistică şi Istorie Literară, alcătuit din: Ioan Adam, Nicolae Bârna, Dan Cristea (preşedinte), Radu Voinescu, Mihai Zamfir, a hotărât atribuirea următoarelor premii pentru anul literar 2021: 

   Premiul Cartea anului 2021:

         – Alexandra Ciocârlie, Principi și scriitori în Roma antică, Editura Humanitas, București, 2021

         Premiul Opera Omnia

         Mihai Moraru - pentru contribuțiile la studiul literaturii și culturii române vechi

sâmbătă, 29 octombrie 2022

Aniversări în noiembrie Filiala de Critică

01.11.1943 Ioan St. Lazăr                   
02.11.1955 Răzvan Ionescu                   
06 11 1940 Mihai Zamfir                     
06.11.1947 Gabriela Danţiş                  
06.11.1947 Alex. Ştefanescu                 
07.11.1916 Mihai Şora                      
10.11.1942 Dan Cristea                      
26.11.1946 Lucian Tamaris                   
27.11.1939 Nicolae Manolescu                 
27.11.1967 Sorin Lavric                     
28.11.1941 Eugen Negrici

marți, 18 octombrie 2022

In memoriam Eugen Simion

  S-a stins din viață, în ziua de 18 octombrie 2022, după o lungă suferință, criticul și istoricul literar, eseistul, editorul, profesorul universitar, academicianul Eugen Simion.
  S-a născut la 25 mai 1933, în comuna Chiojdeanca, județul Prahova.
  A fost elev al Liceului „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești (astăzi Colegiul Național „Ion Luca Caragiale”), fiind coleg cu Nichita Stănescu. A urmat, între 1952 și 1957, Facultatea de Filologie a Universității din București, coleg, din nou, cu poetul. În 1969 a obținut titlul de doctor în științe filologice cu o teză despre Eugen Lovinescu, sub coordonarea lui Șerban Cioculescu.
  După absolvirea facultății, între anii 1957-1962 a lucrat în calitate de cercetător la Institutul de Istorie Literară şi Folclor (din 1966, Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române), în colectivul „Eminescu”, sub conducerea lui D. Panaitescu-Perpessicius. Între 1962-1968 a fost redactor la „Gazeta literară”. Din 1964 a fost lector, conferențiar (1971), apoi profesor (1990) la Catedra de Literatură română a Facultății de Filologie (din 1990, Facultatea de Litere) de la Universitatea din București. Timp de trei ani, între 1970 și 1973 a funcționat ca lector invitat de limba română la Université Sorbonne, Paris, IV. Din 2006 a îndeplinit funcția de director general al Institutului de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.
  După debutul în publicistica literară în revista „Tribuna”, cu un articol despre Caietele Eminescu, în 1958, a colaborat, de-a lungul vieții, cu regularitate la „Gazeta literară”, „Contemporanul”, „Viața românească”, „Cultura” și multe altele, publicând sute de studii și articole în reviste de specialitate din țară și din străinătate. Din 1968 a deținut, în „România literară”, succesoarea „Gazetei literare”, o rubrică săptămânală devenită celebră, trecând, din 1991, la „Literatorul”. În 1983 a devenit redactor al revistei „Caiete critice”, pentru ca din 1990 să asigure funcția de director al publicației.
  Membru corespondent, din 1991, apoi, din 1993, membru titular al Academiei Române. În anul 1998 a fost ales președinte al Academiei Române, îndeplinind această funcție în două mandate. Din 2006 a fost președintele Secției de Filologie și Literatură a Academiei Române.
  A fost președinte al Fundației Naționale pentru Știință și Artă, de pe lângă Academia Română.
  I s-a acordat titlul de Doctor „Honoris Causa” de către Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea Valahia din Târgoviște, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău.
  Dintre numeroasele cărți publicate sunt de amintit: Proza lui Eminescu (1964), Orientări în literatura contemporană (1965), Eugen Lovinescu, scepticul mântuit (1971), Scriitori români de azi, I (1974; 1978), II (1977), III (1983), IV (1989), Timpul trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian (1977; 1979; 1986, 1989), Dimineața poeților (1980; 1996; 1998; 2008), Întoarcerea autorului (1981; 1993); 2005), Sfidarea retoricii. Jurnal german (1985; 1999), Moartea lui Mercutio (1993), Convorbiri cu Petru Dumitriu (1994), Mircea Eliade, un spirit al amplitudinii (1995; 2001), Fragmente critice, I, Scriitura publică, scriitura taciturnă (1997), Fragmente critice, II, Demonul teoriei a obosit (1998), Fragmente critice, III (1999), Fragmente critice, IV (2000), I-VIII (2021), Clasici români, I (2000), Ficțiunea jurnalului intim, vol. I-III (2001), Genurile biograficului (2002; 2008), Mircea Eliade, nodurile și semnele prozei (2005; 2006), Tânărul Eugen Ionescu (2006; 2009), Portretul scriitorului îndrăgostit – Marin Preda (2010), Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial (2011), Cioran – o mitologie a nedesăvârșirilor (2014), Maladia lui Mihai Eminescu și maladiile imaginare ale eminescologilor (2015), Posteritatea critică a lui E. Lovinescu (2017), Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiți și un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica (2020), Convorbirile mele..., vol. I-II (2021
  A îngrijit ediții cu scrieri din Mihai Eminescu, E. Lovinescu, Lucian Blaga, Mircea Eliade, Tudor Vianu, G. Călinescu, Marin Preda.
  I s-au tradus cărți în maghiară, engleză, franceză.
  A coordonat cele două ediții ale Dicționarului general al literaturii române, vol. I-VII, publicat sub egida Academiei Române. A coordonat, de asemenea, seria „Opere fundamentale”, unde s-au editat scrierile clasicilor români în formatul ediției „Pléiade”.
  A inițiat și a coordonat facsimilarea și editarea integrală a manuscriselor eminesciene.
  Este inițiatorul Zilei Culturii Naționale, care se sărbătorește la 15 ianuarie, data nașterii lui Mihai Eminescu.  
  S-a bucurat de o largă recunoaștere pe plan național și internațional. A fost Membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei, Membru al Academiei Regale de Științe din Danemarca, Membru corespondent al Academiei de Științe Morale și Politice din Franța.
  A fost răsplătit de cinci ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România și cu Premiul Academiei Române pe anul 1977.   
  Decorat cu Ordinul „Steaua României” în grad de Mare Cruce și cu Legiunea de Onoare a Franței.
  Prin dispariția academicianului Eugen Simion, cultura română suferă o ireparabilă pierdere.

sâmbătă, 1 octombrie 2022

Aniversări în octombrie Filiala de Critică

01.10.1946  Mihai Moraru                    
05.10.1941  Nicolae Constantinescu          
07.10.1947  Gheorghe Chivu                  
07.10.1935  Livius Ciocârlie                
08.10.1954  Costin Tuchilă                  
09.10          Alexandra Ciocârlie      
10.10.1975  Liliana Corobca                 
11.10.1950  Nicolae Bârna                   
13.10          Corina Ciocârlie         
14.10.1929  Niculae Gheran                  
15.10          Dorina Grăsoiu           
17.10          Marina Cap-Bun           
18.10.1938  C. Stănescu                     
19.10.         Ana Dobre                       
24.10.1940  George Gibescu                  
27.10.1954  Alexandru Bulandra              
27.10.1940  Petre Florea                    
28.10.1938  M.N. Rusu                       
28.10.1943  Corneliu Lupeş  

marți, 6 septembrie 2022

Aniversări în septembrie Filiala de Critică

 06.09.1950  Nicolae Georgescu                 
17.09          Valentina Curticeanu     
18.09.1948  Andrei Oişteanu                 
21.09.1946  Georgeta Adam

luni, 1 august 2022

Aniversări în august Filiala de Critică

 02.08        Dora Mezdrea              
05.08.1972 Paul Cernat                      
05.08.1945 Titi Damian                      
08.08.1943 Emil Ghițulescu                  
11.08         Diana Turconi             
15.08         Mariana Neţ                      
16.08.1941 Victor Petrescu                  
16.08.1959 Marin Marian Bălaşa              
19.08.1946 Ioan Adam                        
19.08.1986 George Neagoe                    
23.08.1948 Andrei Pleşu                     
24.08.1947 Victor Ivanovici

joi, 14 iulie 2022

Cărțile colegilor noștri

 

 

Iordan Datcu, G.T. Kirileanu, Ediția a II-a, revăzută și adăugită,
 RCR Editorial, București, 2022


Gelu Negrea, Gânduri răzlețe, Editura Neuma, Apahida, 2022


Răzvan Ionescu, Ce mult v-am iubit... Amintiri I, Editura Creator, Brașov, 2022

Alexandru Bulandra, Cum am înțeles Biblia și pe Dumnezeul ei. Exerciții de lectură
Editura Paideia, București, 2022

luni, 11 iulie 2022

In memoriam Geo Șerban

   S-a stins din viață, în ziua de 9 iulie, criticul și istoricul literar, eseistul, editorul, jurnalistul cultural Geo Șerban.
   S-a născut la 20 mai 1930, la Iași. A urmat Școala „I.G. Duca”, din București, apoi Liceul Militar de la Curtea de Argeș, pe care l-a absolvit în 1948. Nu a urmat o carieră militară, deși fusese, practic, admis la școala de ofițeri, din cauza descoperirii unei incompatibilități de ordin medical. A fost student al Facultății de Filologie, secția română, a Universității din București până în anul 1953. 
   Încă din timpul facultății (1949) a fost angajat redactor la revista „Flacăra”, până în 1968, între anii 1953 și 1955 fiind și corespondent la București al revistei clujene „Steaua”, iar între 1955-1958 și redactor la revista „Viața Românească”. Din 1964 și până la pensionare a îndeplinit funcția de redactor la revista „Secolul 20”. De asemenea, a activat și în redacția revistei „Realitatea evreiască”.
   A început să publice devreme, la 17 ani, încurajat de Laurențiu Fulga, în ziarul „Glasul armatei”, adevăratul debut literar petrecându-se în același an 1947 în „Revista literară”, sub girul lui M.R. Paraschivescu. De-a lungul anilor, a mai colaborat la „Națiunea”, „Tânărul scriitor”, „Contemporanul, „Manuscriptum”, „Revista de istorie și teorie literară”. „România literară” și multe altele.
   A îngrijit ediții din M. Kogălniceanu, Alecu Russo, A.I. Odobescu, Traian Demetrescu, G. Călinescu, Tudor Vianu, Mihail Sebastian, B. Fundoianu, Paul Celan, Jacques G. Costin ș.a. A realizat de asemenea, câteva antologii de texte, între care, Idei trăite. Carte de înțelepciune (1968).
   A rămas în amintirea cititorilor și a istoricilor literari și prin faptul că a reușit să păstreze, în dificilele condiții știute, manuscrisul romanului Proprietatea și posesiunea, al lui Petru Dumitriu, până când schimbările de după 1989 au făcut posibilă apariția acestuia.
   Este autorul volumelor: Exegeze (1968), Ispita istoriei. Investigații, precizări, demersuri metodologice (1980), Întâlniri cu Marcel Iancu (2011), Dimensiunea Sebastian (2013).
   Prin plecarea dintre noi a criticului Geo Șerban, critica, publicistica și istoriografia noastră literară suferă o grea, ireparabilă pierdere.


vineri, 1 iulie 2022

Aniversări în iulie Filiala de Critică

01.07.1953 Dan Oprescu                      
02.07.         Isabela Vasiliu-Scraba    
08.07          Simona Sora             
17.07.1953  Marian Nencescu                 
29.07.1964  Adrian Niţă                     
30.07.1958  Dan Pavel     

duminică, 12 iunie 2022

In memoriam Valeriu Râpeanu

 S-a stins din viață, în 12 iunie, criticul, istoricul literar, profesorul, editorul Valeriu Râpeanu.

S-a născut la 28 septembrie 1932, în comuna Ploieștiori, județul Prahova și a învățat la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești între anii 1942-1950. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității din București, secția Limba și literatura română, în 1954. A obținut doctoratul în filologie la aceeași universitate în 1999.

A fost redactor la „Gazeta literară”, la „Luceafărul” și la ziarul „Scânteia”. Între 1970-1972 a fost vice-președinte al Radio-Televiziunii Române, din 1972 până 1990 fiind director al Editurii Eminescu.

A predat ca lector universitar la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu”, din București (1966-1969), la Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1969-1970). A fost conferențiar (din 1991) și apoi șef de catedră la Facultatea de Filosofie-Jurnalistică a Universității „Spiru Haret”, din București.

A debutat în 1954 în „Gazeta literară”, colaborând, de-a lungul vieții, la „Luceafărul”, „Scânteia”, „România literară”, „România liberă”, „Flacăra”, „Curierul Național”, „Curierul Național Magazin”, „Maske und Kothurn” (Viena), „Rivista di Etnografia (Napoli) etc. 

Dintre numeroasele volume publicate se pot aminti: George Mihail-Zamfirescu. Schiță monografică (1958), Noi și cei dinaintea noastră (1966), Vlahuță și epoca sa (1966), Interferențe spirituale (1970), Călător pe două continente (1973), Interpretări și înțelesuri (1975), Cultură și istorie, I (1979), II, (1981), III (1989), I.G. Duca (2004), Tărâmul unde nu ajungi niciodată. Itinerare istorice și artistice (1982), Memoria și fețele timpului (1983), Scriitori dintre cele două războaie mondiale. De la N. Iorga... la Liviu Rebreanu, Mihail Sorbul, Tudor Vianu, Perpessicius, Cezar Petrescu, Victor Ion Popa, George Mihail-Zamfirescu, I. Peltz, Tudor Teodorescu-Branişte. Epilog eminescian (1986), N. Iorga. La vie de l’Histoire et l’histoire d’une vie (1989), N. Iorga, Mircea Eliade, Nae Ionescu. Polemici, controverse, elogii (1998), Nicolae Iorga (1994), Enescu. Contribuții documentare, Reconstituiri, Interpretări (2003), Orientări în cultura română modernă (2005); N. Iorga 1940-1947 (vol. I – 2001; vol. II – 2002), Oameni iluștri. Convorbiri și rememorări (2009), Scriitori români. De la I.L. Caragiale la Radu Tudoran (2010).

A îngrijit ediții din scrierile lui Alexandru Vlahuţă, Panait Cerna, George Mihail Zamfirescu, Mihail Sadoveau, Cella Delavrancea, Marcel Mihalovici, C. Rădulescu-Motru, Hortensia Papadat-Bengescu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, C. Banu, Radu Tudoran, I.L. Caragiale, cea mai importantă parte a acestei activități fiind dedicată operei lui Nicolae Iorga, multe dintre aceste realizări fiind semnate împreună cu Sandală Râpeanu. S-a ocupat, de asemenea de alcătuirea unor importante antologii de dramaturgie, de poezie, memorialistică ș.a.  

A fost onorat cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române (1982), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (1982), Premiul Asociației Oamenilor de Teatru (1987) și altele.

Prin dispariția lui Valeriu Râpeanu, critica și istoriografia românească, editologia noastră suferă o ireparabilă pierdere.

marți, 31 mai 2022

Aniversări în iunie Filiala de Critică

03.06.1952  Ioan Buduca                  
03.06.1938  Mircea Coloşenco             
04.06.1948  Paul Drogeanu                
04.06.1939  Constantin Trandafir         
05.06.1948  Aureliu Goci                 
08.06.1937  Gelu Ionescu                 
09.06          Elena Zaharia-Filipaş
09.06.1939  A.Gh. Olteanu                
10.06.1933  Iordan Datcu                 
15.06.         Domnița Ștefănescu           
20.06.1942  Geo Vasile                   
22.06.1965  Vlad Alexandrescu            
23.06          Viola Vancea          
30.06.1945  Dorin Tudoran 

joi, 12 mai 2022

Cărțile colegilor noștri

 


 Stan V. Cristea, Marin Preda. Anii form[rii intelectuale (1929-1948), Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura AIUS, Craiova, 2022

Ioan St. Lazăr (volum îngrijit de), Bartolomeu Valeriu Anania, Puterile Cuvântului 
(antologie de studii, eseuri, articole și mărturii despre,..), Omagiu la centenarul nașterii
Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2022

duminică, 1 mai 2022

Aniversări în mai Filiala de Critică

02.05.1953  Gabriel Rusu                 
06.05.1938  Mihail Mihailide             
13.05.1937  George Sanda                 
17.05.1945  Nicolae Mecu                 
20.05.1930  Geo Şerban                   
25.05.1933  Eugen Simion

vineri, 22 aprilie 2022

In memoriam Mircea Anghelescu

 

S-a stins din viață, în dimineața zilei de 22 aprilie 2022, profesorul universitar, criticul și istoricul literar Mircea Anghelescu.

S-a născut în București, la 12 martie 1941. A absolvit Liceul „Sf. Iosif” (ulterior, Liceul „I.L. Caragiale”), din București, în 1957, după care a urmat Facultatea de Filologie a Universității din București, absolvită în 1962. A obținut titlul de doctor la aceeași facultate în 1970.

A predat între anii 1962 și 1964 limba și literatura română la o școală din Urziceni, după care a devenit paleograf la Serviciul Colecții Speciale al Bibliotecii Centrale de Stat, unde a lucrat până în 1968, activând, după aceea, ca secretar științific al Societății de Ştiințe Filologice. Din 1972 a lucrat, timp de douăzeci de ani, în calitate de cercetător științific la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu”, al Academiei Române. În 1992 a intrat în corpul profesoral al Universității din București, la Facultatea de Litere, cu gradul de conferențiar, devenind profesor în anul 1994. Între  2000 și 2008 a fost șeful Catedrei de literatură română.

Timp de nouă ani, între 1994 și 2003, a fost vicepreşedinte al Fundaţiei Culturale Române. Între anii 2009 și 2011 a îndeplinit funcția de preşedinte al Asociaţiei de Literatură Generală şi Comparată din România.

Și-a făcut debutul în revista „Contemporanul  în  1961, colaborând, de-a lungul anilor, la diferite publicații precum Gazeta literară”, „România literară”, „Luceafărul”, „Limbă și literatură”, „Limba română”, „Revista de istorie și teorie literară”, „Synthesis”, „Adevărul literar și artistic”, „Observator cultural”, Revue roumaine d’études littéraires”, „Revue de littérature comparée” (Franța), „Revista de filología románica” (Spania)

A publicat numeroase volume, sintetizând cercetări laborioase în domeniul istoriei literare, dintre care se pot reține: Introducere în opera lui Gr. Alexandrescu (1973), Literatura română și Orientul (1975), Scriitori şi curente (1982), Ion Heliade Rădulescu: o biografie a omului și a operei (1986), Lectura textului (1986), Clasicii noștri (1996), Cămașa lui Nessus. Eseuri despre exil (2000), Literatură și biografie (2005), Mistificțiuni (2008; 2016), Poarta neagră. Scriitorii și închisoarea (2013), Lâna de aur. Călători și călătoriile în literatura română (2015), Am fost martor (2017), O istorie descriptivă a literaturii române. Epoca premodernă (2019).

A realizat antologii despre Călători români în Africa și Călători români și călătoriile lor în sec. al XIX-lea. A îngrijit ediții din N. Filimon, M. Gaster, Dimitrie Ralet, D. Caracostea, Dinicu Golescu, Radu Rosetti, Ion Heliade Rădulescu, V. Boerescu.

Pentru lucrările sale, a fost răsplătit cu Premiul Academiei Republicii Socialiste România, în 1986, Premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1983 și 2015, Premiul revistei „Convorbiri literare” pentru întreaga activitate literară, în 2014, Premiul Opera Omnia al Filialei București – Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2015.

Prin dispariția criticului și universitarului Mircea Anghelescu, literatura română suferă o dureroasă, ireparabilă pierdere.

vineri, 1 aprilie 2022

Aniversări în aprilie Filiala de Critică

03.04.1952   Andrei Cornea                
08.04.1952   Gabriel Andreescu            
10.04           Mirela Roznoveanu            
12.04.1940   Mircea Martin                
13.04.1951   Petre Răileanu               
17.04.1940   Ionel Oprişan                
19.04           Maria-Ana Tupan          
23.04.1951   Paul Dugneanu                
23,04.1948   Gheorghe Lăzărescu

duminică, 20 martie 2022

Primiri în Filiala de Critică 2022 (Revenire)

 Candidaţii care doresc să îşi depună dosarele de primire în Uniunea Scriitorilor din România la Filiala Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară pentru anul acesta sunt rugaţi să o facă până în data de 12 mai 2022 la sediul nostru din Calea Victoriei, nr. 133 (a se vedea şi secţiunea „Contact" de pe acest blog).

   Dosarele trebuie alcătuite în conformitate cu prevederile Statutului USR (a se consulta site-ul USR, la secţiunea „Statut” - Anexa 2, Art. 4, punctul b.).

   Formularele de înscriere se pot solicita la adresa de e-mail a Filialei (v. secţiunea „Contact") sau se completează la secretariatul filialelor bucureştene ale USR.

   Depunerea documentelor se poate face zilnic, de luni până joi, între orele 10.00-14.00.

   Atenţie: Dosarele depuse după această dată nu vor mai putea intra în discuţie pentru primirile din anul 2022 !

joi, 10 martie 2022

Cărțile colegilor noștri

Aureliu Goci - C.A.P.T.I.V. în imaginarul creației. Cărți, autori, tipologii, inspirație, vocație. Cronici literare din mileniul al III-lea, Editura Betta, București, 2021

 

luni, 28 februarie 2022

Aniversări în martie Filiala de Critică

01.03          Magdalena Popescu Bedrosian
04.03.1933  Victor Vişinescu
10.03.1950  Marin Iancu
11.03.1957  Ion Bogdan Lefter
12.03.1941  Mircea Anghelescu
16.03.1950  Stan V. Cristea
17.03          Virginia Muşat
18.03.1957  Horia-Roman Patapievici
19.03.1960  Tudorel Urian
21.03.1952  Lucian Chişu

sâmbătă, 15 ianuarie 2022

Ordinul Național „Pentru Merit” criticului literar Geo Vasile

 Președinția României a acordat Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler criticului literar, poetului și traducătorului Geo Vasile, în data de 12 ianuarie 2022, cu prilejul Zilei Culturii Naționale, „în semn de apreciere pentru talentul literar și importantele contribuții aduse la promovarea culturii și civilizației românești, precum și pentru facilitarea cunoașterii literaturii italiene în țara noastră”,


 

joi, 6 ianuarie 2022

Cărțile colegilor noștri

 

 Marin Diaconu, Ileana Mălăncioiu. Profil spiritual
Editura Artemis, București, 2020

Marian Nencescu (antologie de), De vorbă cu academicianul Alexandru Surdu
Editura PIM, Iași, 2021
 

George Sanda, Oasele călătoriei, poezie, proză, teatru, eseu. Literatură gnomică 
Editura George Sanda, București, 2021.

luni, 3 ianuarie 2022

Primiri în Filiala de Critică 2022. Anunţ important!

 


   Candidaţii care doresc să îşi depună dosarele de primire în Uniunea Scriitorilor din România la Filiala Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară pentru anul acesta sunt rugaţi să o facă între 11 ianuarie 2022-12 mai 2022 la sediul nostru din Calea Victoriei, nr. 133 (a se vedea şi secţiunea „Contact" de pe blogul nostru).

   Dosarele trebuie alcătuite în conformitate cu prevederile Statutului USR (a se consulta site-ul USR, la secţiunea „Statut” - Anexa 2, Art. 4, punctul b.).

   Formularele de înscriere se pot solicita la adresa de e-mail a Filialei (v. secţiunea „Contact") sau se completează la secretariatul filialelor bucureştene ale USR.

   Depunerea documentelor se poate face zilnic, de luni până joi, între orele 10.00-14.00.

   Atenţie: Dosarele depuse după această dată nu vor mai putea intra în discuţie pentru primirile din anul 2022 !