S-a născut la 27 noiembrie 1939, la Râmnicu Vâlcea. A urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București între anii 1956 și 1962; un an, 1958, a fost exmatriculat din cauza dosarului considerat necorespunzător, fiind apoi reînmatriculat. În 1974 a obținut doctoratul în Litere la Universitatea din București, cu o teză despre opera lui T. Maiorescu, cartea fiind publicată deja în anul 1970 și cunoscând o a doua ediție în 1973, avându-l drept coordonator științific pe Șerban Cioculescu.
Întreaga carieră a predat literatura română la Facultatea de Filologie (astăzi, Facultatea de Litere) de pe băncile căreia ieșise, mai întâi ca asistent, între anii 1964-1968, apoi lector, între 1968-1989, pentru ca după evenimentele din decembrie 1989 să devină, în anul următor, profesor, fără a mai trece prin gradul de conferențiar, activând la catedră până în 2009, la pensionare.
I s-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa al universităților: „Petru Maior”, din Târgu Mureș, „Vasile Alecsandri” (Bacău), Oradea. Școala Națională de Studii Politice și Administrative, „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, „Constantin Brâncuși”, din Târgu Jiu, Bălți (Republica Moldova), „Ovidius”, din Constanța.
Încă de la terminarea facultății, în 1962, a susținut o rubrică de cronică literară săptămânală la revista „Contemporanul”, fără întrerupere din 1962 până în 1972, când a trecut la „România literară”, publicând săptămânal cronică de întâmpinare, până în 1992, cu o revenire din 2016 până în 2018. Până în prezent, este cel mai longeviv critic de întâmpinare din istoria presei culturale românești.
Între anii 1972 și 1974 a fost redactor-șef adjunct al revistei „România literară”; în 1990 a devenit directorul publicației, funcție pe care a îndeplinit-o până la data trecerii în neființă, semnând săptămânal editorialul.
A fost ales secretar al Asociației Scriitorilor din București pentru mandatul 1990-1994.
Din 2005 a fost ales Președinte al Uniunii Scriitorilor din România, reales apoi încă de patru ori.
A condus faimosul „Cenaclu de Luni”, al Centrului Universitar București, care a funcționat între anii 1977 și 1983, locul în care s-au făcut cunoscuți aproape toți tinerii scriitori care aveau să devină reprezentanții așa-numitei Generații ’80 în literatura română. Unii telespectatori probabil că și-l amintesc în calitate de moderator al talk show-ul cultural „Profesiunea mea, cultura”, realizat la postul de televiziune ProTV în perioada 1997-2000. A condus, de asemenea, între 2002 și 2007, seria de întâlniri ale „României Literare” organizate la Clubul „Prometheus”, din București.
A activat și în politică, fiind, în 1990, membru fondator al Alianței Civice, ulterior, preşedinte al Partidului Alianţei Civice din 1991 până în 1997, ales senator în legislatura 1992-1996. A fost și preşedinte al Consiliului Naţional al Partidului Naţional Liberal între anii 1997-2000.
La alegerile din 1992 a candidat pentru funcția de Președinte al României.
Din 2006 și până în 2015 a fost ambasador al României la UNESCO, Paris.
A fost răsplătit de mai multe ori cu Premiul Uniunii Scriitorilor din România, a obținut Premiul Asociației Scriitorilor din București, Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Premiul Asociației Editorilor din România, Premiul A.S.P.R.O. (Asociația Scriitorilor Profesioniști din România), Premiul „Prometheus”.
A fost decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în rang de Mare Cruce și cu Ordinul Național „Serviciul Credincios” în rang de Mare Cruce.
Ministerul Culturii din Franța i-a acordat medalia și titlul de „Officier de l’Ordre des Arts et des Lettres.
A fost ales membru corespondent al Academiei Române în 1997, devenind membru titular în 2013.
Lista cărților publicate de Nicolae Manolescu este impresionantă, unele cunoscând multiple reeditări. Ar fi neapărat de amintit, dintre acestea: Literatura română de azi (1944-1964). Poezia. Proza. Dramaturgia. Încercare de sinteză (în colaborare cu Dumitru Micu, 1965), Lecturi infidele. Studii de critică literară (1966), Metamorfozele poeziei (1968, 1996, 1999), Contradicția lui Maiorescu (1970, 1973, 2000), Teme (1971), Teme 2 (1975), Teme 3 (1978), Teme 4 (1983), Julien Green şi strămătuşa mea. Teme 5 (1984), O uşă abia întredeschisă. Teme 6 (1986), Desenul din covor. Teme 7 (1988), Prelegeri de literatură română contemporană – autori și opere, 1944-1974 (în colaborare cu Dumitru Micu; 1974), Introducere în opera lui Alexandru Odobescu (1976), Sadoveanu sau utopia cărții (1976, 1993, 2002), Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc (Vol. I – 1980; Vol. II –1981, Vol. III – 1983); Despre poezie (1987, 2002), Istoria critică a literaturii române, volumul I (1990, 1997, 2002), Dreptul la normalitate: Discursul politic și realitatea (1991), Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică (1998, 2007), Metamorfozele poeziei. Metamorfozele romanului (1999; 2003), Poeți romantici (1999, 2001), Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, vol. 1 – Poezia; vol. 2 – Proza, Teatrul; vol. 3 – Critica, Eseul (2002), Cititul și scrisul (2002), Lectura pe înțelesul tuturor (2003), Inutile silogisme de morală practică (2003), Poeți moderni (2003), Decalogul criticii literare (2005), Teme franceze (2006), Cum citim (2006), Andersen cel crud și alte teme (2006), Începuturile literaturii artistice. Prima poezie lirică (1998, 2006, 2007), Istoria critică a literaturii române. Cinci secole de literatură (2008, 2019), Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă (2009, 2010, 2015), Povești pentru oameni mari (2011), Istoria literaturii române pe înțelesul celor care citesc (2013).
Prin plecarea lui Nicolae Manolescu, critica noastră, cultura română, breasla scriitorilor din România suferă o grea, ireparabilă pierdere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu