marți, 22 octombrie 2013

„Ordinul Steaua Italiei” în grad de Cavaler pentru Geo Vasile


          Confratele nostru, dl. Geo Vasile, membru al Filialei Bucureşti - Critică, Eseistică şi Istorie Literară a Uniunii Scriitorilor din România, a fost recent decorat cu „Ordinul Steaua Italiei” în grad de Cavaler. Distincţia i-a fost conferită de Preşedintele Napolitano şi i-a fost înmânată de către ambasadorul Italiei la Bucureşti, excelenţa sa, dl. Diego Brasioli, în cadrul unei ceremonii private, care a avut loc în data de 18 septembrie a.c.   
            Agenzia Internazionale Stampa Estero reproduce din cuvântul care a însoţit atribuirea înaltului ordin, în care se arată că dl. Geo Vasile "a contribuit în chip efectiv la întărirea raporturilor culturale între Italia şi România, dedicându-se cu pasiune şi sensibilitate, calităţi complementare unor neîndoielnice virtuţi filologice, traducerii unor importante opere literare italiene şi româneşti. Opera sa a făcut să se audă în Italia vocea unor poeţi, scriitori şi eseişti români şi în România vocea unor mari autori italieni. Traducerile efectuate de Geo Vasile au avut, aşadar, marele merit de a înlesni difuzarea în cele două ţări ale noastre a unor scrieri în numeroase cazuri de valoare universală. În scopul de a înflăcăra, însufleţi şi consolida în ambele noastre ţări conştiinţele individuale în privinţa cunoaşterii reciproce a culturilor supranumite ”latine” – în cazul de faţă, cea românească şi cea italiană –, inclusiv prin literatură şi poezie, Vasile a contribuit într-o manieră hotărâtoare la întărirea legăturilor, mai vii decât oricând, dintre italieni şi români”.
            Îl felicităm şi noi din toată inima pe dl. Geo Vasile pentru această înaltă recunoaştere a meritelor domniei sale de critic şi traducător.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu