duminică, 20 iulie 2025

In memoriam Nicolae Constantinescu

   S-a stins din viață, în ziua de 18 iulie, Nicolae Constantinescu, profesor universitar emerit, critic literar, etnolog, folclorist.
   Nicolae Constantinescu s-a născut la 5 octombrie 1941, în localitatea Fierbinți, judeţul Ialomița.
   După absolvirea școlii generale și a liceului din Fierbinți a intrat, în 1959, la Facultatea de Filologie (Limba și literatura română) de la Universitatea din București, încheind cursurile în 1964. A obținut titlul de doctor în științe filologice la aceeași universitate în 1971, avându-l drept coordonator ştiinţific pe Mihai Pop.
   A fost asistent universitar între 1964-1973, lector (1973-1990), conferențiar (1990-1995), apoi profesor. universitar (1995-2008) la Facultatea de Limba și Literatura Română (actualmente Facultatea de Litere) a Universității din București. Între 1996 și 2008 a fost șeful Catedrei de Etnologie și Folclor. I s-a acordat titlul de profesor emerit la aceeaşi Universitate, în cadrul Școlii Doctorale de Litere.
   Între anii 1976-1978 a fost bursier Fulbright și lector de limba română la Portland State University, S.U.A., iar între anii 1978-1979 și 1992-1995, lector de limba română la Universitatea din Turku, Finlanda.
   A fost membru al Comisiei Naționale pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial.
   A debutat literar în anul 1967, în „Gazeta literară”, colaborând, de-a lungul vieții, la  „Revista de Etnografie și Folclor” (actualmente „Journal of Ethnography and Folklore”), „Limbă şi literatură”, „Cahiers roumains d’études littéraires”, „Contemporanul”, „Argeș”, „Sud”, „Adevărul literar și artistic”, „Cultura”, „Bucureștiul literar și artistic”, „Luceafărul de Dimineață” ș.a.
   Dintre volumele publicate se rețin: Rima în poezia populară românească (1973), Lectura textului folcloric (1973; 1986), Relaţiile de rudenie în societăţile tradiţionale. Reflexe în folclorul românesc (1987; în ediția a II-a cu titlul Etnologia şi folclorul relaţiilor de rudenie, 2000), Citite de mine... Folclor, Etnologie, Antropologie. Repere ale cercetării (1967-2007), (vol. I - 2008, vol. II – 2011), Cultura antropologică. Studii, cronici, comentarii (2016), Romanian Traditional Culture (Turku, 1996), Romanian Folk-Culture (București, 1999).
   A contribuit și a îngrijit mai multe volume având ca temă folcloristica și etnologia, a realizat antologii în domeniu, a oferit publicului antologii de texte comentate din G. Coșbuc și Ion Creangă, precum și ediții din opera lui Mihai Pop și a lui Constantin Brăiloiu.
   Pentru activitatea sa, a fost răsplătit cu Premiul „Simion Florea Marian” al Academiei Române și cu Premiul „Perpessicius” al Muzeului Naţional al Literaturii Române.
   Dispariția profesorului Nicolae Constantinescu lasă un loc gol în folcloristica românească.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu